Prezentarea Domnului

Timp de citire: 7 minute

Prezentarea Domnului: Lumânăria

Pentru Biserica din Ierusalim, data aleasă pentru Sărbătoarea Prezentării a fost inițial 15 februarie, la 40 de zile după nașterea lui Iisus, pe care Răsăritul o sărbătorește apoi pe 6 ianuarie, în conformitate cu legea evreiască care impunea acest spațiu de timp între nașterea unui copil și purificarea mamei sale.

Când sărbătoarea s-a răspândit în Occident în secolele al VI-lea și al VII-lea, a fost anticipată la 2 februarie, deoarece nașterea lui Iisus a fost sărbătorită pe 25 decembrie.

La Roma, prezentarea a fost combinată cu o ceremonie penitenţială care a fost celebrată în contrast cu riturile păgâne ale "lustrații„. Încetul cu încetul, sărbătoarea a preluat procesiunea penitenței care a devenit un fel de imitație a prezentării lui Hristos în Templu.

Serghie I (687-701), de origine orientală, a făcut ca cântecele festivalului grecesc să fie traduse în latină, care au fost adoptate pentru procesiunea romană. În secolul al X-lea, Galia a organizat o binecuvântare solemnă a lumânărilor folosite în această procesiune; un secol mai târziu a adăugat antifonulLumen ad revelationemcu cântecul lui Simeon(Nunc dimittis).

Din omilia Sfântului Ioan Paul al II-lea

Bazilica Vaticanului – marți, 2 februarie 1993

Dragi frați și surori,în această sărbătoare solemnă a Sărbătorii Prezentării lui Isus în Templu, vă salut cu drag pe toți cei care ați venit aici.

„Deci mișcat de Duhul, a mers la templu” (Lc 2, 27). Cuvintele, pe care le citim în pasajul evanghelic al liturghiei de astăzi, se referă la Simeon, un israelit evlavios care„El aștepta mângâierea lui Israel”, adică venirea lui Mesia. Cuvântul Apocalipsei i-a fost încredințat în momentul prezentării lui Isus la templul din Ierusalim, la patruzeci de zile după nașterea lui la Betleem.

Evanghelistul subliniază modul în care Duhul Sfânt a fost peste acest om cu frică de Dumnezeu (cf.Lc2, 26), care îi anunțase că„n-ar fi văzut moartea fără să fi văzut mai întâi pe Mesia Domnului” (Lc 2, 26).

Evanghelistul reiterează în special că Simeon, mișcat de Duhul, a mers la templu în ziua aceea„Părinții l-au adus acolo pe pruncul Isus să împlinească Legea” (Lc 2, 27).

Alături de Simeon, textul evanghelic o prezintă și pe profetesa Ana, subliniind astfel participarea ei la Apocalipsa lui Mesia:„Ajunsă în clipa aceea, a început și ea să-L laude pe Dumnezeu și a vorbit despre copil celor care așteptau răscumpărarea Ierusalimului” (Lc 2, 38).

Prezentarea lui Isus la templul din Ierusalim este strâns legată de misterul Bobotezei. Bobotează, de fapt, evidențiază prezența și acțiunea Duhului Sfânt, care îi îndrumă pe oameni să-l întâlnească și să-l recunoască pe Mântuitorul și apoi să-i dea mărturie. Duhul Sfânt se va pogorî asupra apostolilor în ziua Cincizecimii.

În momentul prezentării prezența lui anticipează și pregătește ziua respectivă. Anticipează și pregătește, cu 30 de ani înainte, epifania de pe malul Iordanului și întreaga misiune mesianică a Iisus din Nazaret. În același timp, prezentarea lui Isus în templu exprimă în mod dramatic modalitățile acestei misiuni mântuitoare.

Adresându-se Mariei, Maica lui Isus, Simeon spune: „El este aici pentru ruinarea și învierea multora în Israel, un semn de contradicție, pentru ca gândurile multor inimi să fie descoperite”(Lc2, 34-35). Luminat de Duhul Sfânt, Simeon vede în Pruncul, prezentat lui Dumnezeu de Maria și Iosif, pe Cel care a venit să aibă grijă de copiii lui Avraam.„De aceea a trebuit să se facă ca frații săi în toate lucrurile, să devină un mare preot milos și credincios în lucrurile care țin de Dumnezeu, pentru a face ispășire pentru păcatele poporului” (Evrei 2:17).. Dar Simeone vede deja toate astea? Oare chiar o vede și profetesa Anna?

Biserica, însă, găsește toate acestea în mărturia lor. O găsește în cuvintele lui Simeone. În ei Biserica găsește și o referire spirituală la acel templu, ale cărui uși își ridică fața pentru ca regele gloriei să poată intra (cf.Sal24 (23), 7); Cel care, în același timp, este și semn de contradicție [...] Amin!

© Copyright 1993 – Librăria Editura Vaticanului

Când s-au împlinit zilele curățirii lor rituale, conform legii lui Moise, Maria și Iosif au adus copilul la Ierusalim pentru a-l prezenta Domnului – așa cum era scris în Legea Domnului: „Orice întâi născut bărbat va fi sfânt. Domnului” – și să ofere ca jertfă o pereche de porumbei țestoase sau doi porumbei tineri, după cum prevede legea.

Acum în Ierusalim era un om pe nume Simeon, un om drept și evlavios, care aștepta mângâierea lui Israel și Duhul Sfânt era peste el... Mișcat de Duhul, s-a dus la templu și, în timp ce părinții săi L-a purtat pe pruncul Iisus să facă ceea ce prevedea Legea cu privire la el, l-a primit și el în brațe și l-a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: „Acum poți să lași în pace pe robul Tău, Doamne, după cuvântul Tău, ca să văd ochii mei. mântuirea ta, pregătită de tine înaintea întregului popor: o lumină care să te descopere neamurilor și slava poporului tău, Israel” (vezi Luca 2,22-40).

Oferta

Conform legii lui Moise, primul născut bărbat era proprietatea Domnului și era destinat slujirii templului. Când mai târziu descendenții lui Levi, leviții, au preluat slujba templului, această prescripție a expirat, dar întâiul născut a trebuit să fie răscumpărat cu o ofrandă bănească pentru întreținerea preotului.

Întâlnirea cu Simeone

„Mișcat de Duhul, s-a dus la templu.” Un detaliu care trebuie subliniat este că Simeon se mișcă prin inspirația Duhului Sfânt și asta explică „recunoașterea” lui Isus ca Cel Așteptat, lumina oamenilor. O Lumină în fața căreia va trebui să luăm atitudine: „Lumina adevărată a venit în lume, cea care luminează pe fiecare om... totuși lumea nu a recunoscut-o” (In 1,9-10).

O sabie va străpunge sufletul

Simeon îi binecuvântează pe ambii părinți, dar cuvintele sunt adresate doar mamei. Copilul va fi un semn de contradicție: Isus este lumina lumii, dar va fi respins; Isus va fi admirat și iubit, dar va fi răstignit, învins; moare și învie din nou. Un drum al contradicției, care va marca inima Mamei.

Întâlnirea cu Anna

La templu ajunge și profetesa Anna. Din detaliile evanghelistului se vede că și ea este o femeie a lui Dumnezeu Foarte bătrână, văduvă. Fiind o „proorocită” îi permite să vadă ceea ce alții se chinuie să vadă: prezența lui Dumnezeu. Ea știe să treacă dincolo de aparență și îl vede în Copil pe Cel Așteptat al oamenilor.

Uimirea

Vârsta medie pe vremea lui Isus era de aproximativ 40 de ani. Se spune despre Simeon și Anna că erau „bătrâni”. De obicei, bătrânii trăiesc din amintiri, din nostalgia vremurilor trecute, în timp ce tinerii trăiesc din speranțe și așteaptă înainte. În acest caz ne aflăm în fața a doi bătrâni care privesc cu nerăbdare în fața Copilului, așteaptă și se minunează. Ei cântă bucurie și speranță. Detalii care arată cât de tineri sunt la inimă, pentru că este o inimă locuită de Dumnezeu și de promisiunile lui: și Dumnezeu nu dezamăgește.

Profeți

De asemenea, suntem implicați în această „viziune”. Pentru că cei care sunt de acord să trăiască Evanghelia sunt și vor fi un semn de contradicție. A lua poziție în fața Domnului Isus, Lumina poporului, necesită curaj, dar și mai mult necesită în primul rând să fii „a lui Dumnezeu”, precum Simeon și Ana.

El cere, de asemenea, conștientizarea de a nu avea întotdeauna totul clar, ca și pentru Iosif și Maria, care „erau uimiți” din cele spuse și, ulterior, știm că în fața acestei oboseli Maria „a păzit și a meditat”.

sursa © Vatican News – Dicasterium pro Communicatione