Timp de citire: 3 minute

Leggi e ascolta la poesia “tienimi quel posto Dio mio”

Index de conținut

Cei mai dragi prieteni de acolo poezie în seara asta, foarte dulce, vorbește despre o relație confidențială cu zeu în care autorul îi cere să-i acorde un loc în eternitate.

Chiar dacă ar fi ultimul loc, dar fiind acolo în veșnicie, nu pentru merit, ci pentru dragostea pe care a dat-o și pentru imensa mila lui Dumnezeu.

Citește-l cu mine

Ține locul ăsta pentru mine, Dumnezeule meu – Eric Pearlman*

Salvează-mă pe ultimul loc, Doamne.

Ceea ce nu atrage prea mult atenția,
în partea de jos a mesei,
mai aproape de ospătari decât de sărbătoriţi.

Pentru că nu știu să fiu cu oameni importanți.
Nu știu cum să câștig.
Nu sunt capabil să petrec ca ceilalți.

Salvează-mă pe ultimul loc, Doamne.
Ceea ce nimeni nu întreabă.

Jos, în spatele autobuzului șocat
purtând navetiștii milei
în fiecare zi de la păcat la iertare.

Salvează-mă pe ultimul loc, Doamne.
Cel din spatele liniei.

Îmi voi aștepta rândul
și nu voi protesta dacă vreun bătăuș
va trece pe lângă mine.

Salvează-mă pe ultimul loc, Doamne.
Pentru mine va fi perfect
pentru că o vei alege.

voi fi confortabil
și nu va trebui să-mi fie rușine de toate greșelile mele.
Va fi locul meu.

Va fi locul pentru oameni ca mine.
Dintre cei care ajung ultimii,
și aproape întotdeauna târziu,
dar ei vin,
lumea a căzut.
Ține locul acela pentru mine, Dumnezeule.

Cosa ne pensate? A me, è piaciuta tantissimo; in queste parole ho ritrovato quello che ogni sera, prima di dormire, chiedo a Dio. Di donarmi, per Sua misericordia, un posticino nell’Eternità, per poter godere della presenza del mio meraviglioso angelo.

Buonanotte

Să ascultăm împreună

Le favole della buonanotte

Ține acel scaun pentru mine, Dumnezeule meu

00:00 / 1:47

*Eric Pearlman nasce a Budapest il 22 aprile 1955 da padre tedesco e madre italiana.

Din cauza represiunii sovietice din 1955, familia Pearlman a fugit cu un grup de refugiați mai întâi la Viena, apoi la Veneția și în cele din urmă la Torino.

În capitala piemontezei, Pearlmans găsesc o anumită stabilitate. Eric își începe educația culturală la o vârstă foarte fragedă, dar nu va fi niciodată înscris în școli publice sau private.

Mama însăși este cea care se ocupă de educația lui, însoțindu-și fiul la bibliotecă, la teatru și la cinema. La vârsta de 16 ani, Eric s-a mutat în Monaco pentru a locui cu bunicii paterni. Urmează cursurile universitare, dar nu se înscrie niciodată. În Monaco a petrecut ani plini de stimuli culturali.

În 1975 a trăit o profundă criză existențială. Se întoarce la părinții săi din Torino și apoi se alătură unui grup de romi.

Există puține știri despre anii „țiganilor” și Pearlman însuși nu a vrut niciodată să vorbească despre asta. În 1980 s-a întors la Monaco și a adunat într-o antologie câteva poezii care nu au găsit calea publicării.