Solemnitatea Tuturor Sfinților

Tempo di lettura: 10 minuti

Citiți povestea solemnității tuturor sfinților

Già sul finire del II secolo troviamo una vera e propria venerazione dei santi.

All’inizio, i santi martiri, ai quali ben presto furono assimilati gli apostoli, testimoni ufficiali della fede. Dopo le grandi persecuzioni dell’Impero romano, diventano gradualmente oggetto di venerazioni uomini e donne che hanno vissuto in modo bello, eroico la vita cristiana: il primo santo non martire fu san Martino di Tours.

Verso la fine dell’anno mille, di fronte all’incontrollato sviluppo della venerazione dei santi, e del “commercio” attorno alle reliquie, si elaborò un processo per la canonizzazione, fino ad arrivare alla prova dei miracoli. La solennità di tutti i Santi ha inizio in Oriente, nel IV secolo, per poi diffondersi, pur con date diverse.

La Roma, 13 mai; în Anglia şi Irlanda, începând din secolul al VIII-lea, la 1 noiembrie. Această din urmă dată s-a impus și la Roma începând cu secolul al IX-lea. Solemnitatea cade spre sfârșitul anului liturgic, când Biserica își ține privirea ațintită asupra termenului final, și se gândește deja la cei care au trecut porțile Raiului.

Văzând mulțimile, Iisus s-a suit pe munte: s-a așezat și ucenicii lui s-au apropiat de el. da
a început să vorbească și i-a învățat, zicând:
„Fericiți cei săraci cu duhul,
căci a lor este împărăţia cerurilor.

Fericiți cei ce plâng,
pentru că vor fi consolați.
Fericiți cei blânzi,
pentru că vor moşteni pământul.

Fericiți cei foameți și însetați de dreptate,
pentru că vor fi mulțumiți.
Fericiți cei milostivi,
pentru că vor găsi milă.
Fericiți cei curați cu inima,
pentru că vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiți făcătorii de pace,
pentru că se vor numi copii ai lui Dumnezeu.
Fericiți cei persecutați pentru dreptate,
căci a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiți ești când te jignesc, te prigonesc și spun în minciună tot felul de rele împotriva ta din cauza mea. Bucură-te și bucură-te, căci răsplata ta este mare în ceruri.”(Mt 5,1-12a)

Sfintii

I santi e le sante – autentici amici di Dio – ai quali la Chiesa oggi c’invita a volgere lo sguardo, sono uomini e donne che si sono lasciati affascinare da questa proposta, che hanno accettato di percorrere la via delle Beatitudini.

Nu pentru că sunt mai buni sau mai curajoși decât noi: pur și simplu pentru că „știau” că toți suntem copii ai lui Dumnezeu și au experimentat-o. Se simțeau „păcătoși iertați”: aceștia sunt Sfinții. Au învățat să se cunoască pe ei înșiși, să-și îndrepte puterea către Dumnezeu, către ei înșiși și către ceilalți, știind să se încreadă, în fragilitatea lor, în Mila divină.

Oggi ci spronano a puntare in alto, a guardare lontano, alla meta e al premio che ci attende; ci spronano a non rassegnarci di fronte alle fatiche del quotidiano perché la vita non solo ha una fine, ma soprattutto ha un fine, la comunione eterna con Dio.

Prin această sărbătoare Biserica ne indică și ne sprijină pe sfinții, prietenii lui Dumnezeu și modele de viață binecuvântată, care mijlocesc pentru noi, încurajându-ne să trăim cu mai multă intensitate această ultimă milă a anului liturgic, semn-simbol al călătoriei. de viață .

Cele opt moduri

Este vorba de a urma calea, sau mai bine zis, cele opt căi, trasate de Isus, și indicate în Evanghelie: fericirile.„Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor…”: il punto di forza non è tanto sul “beati”, quanto sul “perché”. Non sei “beato” perché “povero”, ma sei beato perché, in quanto povero, sei nella condizione privilegiata di ricevere il regno dei cieli.

E così sarà per le altre sette condizioni: “Beati quelli che sono nel pianto, perché saranno consolati”; “beati i miti, perché avranno in eredità la terra”; “beati quelli che hanno fame e sete della giustizia, perché saranno saziati”; “beati i misericordiosi, perché troveranno misericordia”;

“Beati i puri di cuore, perché vedranno Dio”; “beati gli operatori di pace, perché saranno figli di Dio”; “beati i perseguitati per la giustizia, perché di essi è il regno dei cieli”; “beati quando vi insulteranno…rallegratevi, perché grande è la vostra ricompensa nei cieli”.

Este acel „de ce” care explică totul, care dezvăluie unde își vor găsi încrederea miturile; unde lucrătorii păcii vor găsi bucurie... „Binecuvântat”, așadar, nu intenționat ca o simplă emoție, atâta timp cât este important, ci mai degrabă o dorință de a te întoarce pe picioare, de a nu te lăsa descurajat, de a nu da sus, să mergi înainte... pentru că Dumnezeu este cu tine . În tine.

Il punto, quindi, è vedere Dio, essere dalla sua parte, essere fatti oggetto delle sue attenzioni. Contemplare Dio non in paradiso, ma già oggi.

Iată cele opt căi pe care suntem invitați să le urmăm pentru ca și noi să putem participa la bucuria indicată de Apocalipsă și pe care să o putem urma cu toții:Preaiubiților, vedeți ce dragoste ne-a dat Tatăl pentru a fi numiți copii ai lui Dumnezeu și noi suntem cu adevărat... și acum suntem copii ai lui Dumnezeu, dar ceea ce vom fi nu s-a descoperit încă...” (1Gv, seconda lettura).

Noi, spune refrenul psalmului ca răspuns la prima lectură, suntem „generația care caută fața Domnului”. Și nu pentru că suntem buni sau nu, ci pentru că însuși Dumnezeu a vrut

Și eu?

In queste “8 Parole” che sono le beatitudini, Gesù mi rivolge un invito: “A te interessa il regno dei cieli? Ti interessa coltivare una misura alta della vita?”.

Certo, il mondo va per un’altra strada: ci invita a sentirci felici attraverso una vita adagiata ed economicamente solida, altro che “poveri in spirito”. Ci invita a divertirci in ogni modo e con ogni mezzo, altro che “beati coloro che sono nel pianto”.

C’invita a farci sentire, a prevalere sugli altri, altro che essere miti. C’invita a saziarci di tutto, senza se e senza ma, altro che saziarci di pace e di giustizia. C’invita a pensare a noi stessi, altro che a essere misericordiosi.

El ne invită să mergem acolo unde te duce inima ta, satisfăcând fiecare pasiune, mai degrabă decât să fim curați cu inima. El ne invită să ne apărăm gardurile, mai degrabă decât să devenim făcători de pace. El ne invită să biruim și să persecutăm mai degrabă decât să fim insultați!

Le Beatitudini possono veramente apparire assurde, eppure sono le 8 Vie per una vita bella, beata, felice…una vita riuscita. O, se vogliamo, una vita santa.

Și nu e vorba de cuvinte, nu este vorba de idei... pentru că, dacă observăm cu atenție, Fericirile ne prezintă o fotografie a lui Isus însuși: sărac, blând, îngăduitor, milos... animat doar de voință”.să se ocupe de treburile Părintelui” (vezi Luca 2:41-50).

După cum am menționat, punctul forte nu este în „fericiți”, ci în „de ce”: fericirea, fericirea vine din a avea un sens în viața cuiva, din a avea o direcție, un motiv de a trăi și, de asemenea, pentru a cărui viață. merită să pierzi: „Nu știați că trebuie să mă ocup de treburile Tatălui meu?”, „…căci a lor este împărăţia cerurilor”.

Bucuria, așadar, fericirea nu derivă din condițiile exterioare, fie că sunt bunăstare, plăcere, succes... toate experiențele fragile și efemere (vezi Mt 7,24-28: casă pe nisip și stâncă), ci din fericirea promisă de la Dumnezeu celor care iau anumite comportamente în inimă și le manifestă în viața de zi cu zi

Sfinții de alături

La solennità di oggi ci mostra quindi che una vita “beata”, “bella”, “riuscita”, “santa” … è possibile.

È stata possibile ieri, ed è possibile oggi. Per tutti. Con noi. Noi possiamo diventare quei “santi della porta accanto” di cui ci ha parlato Papa Francesco.

Cioè uomini e donne riconciliati con noi stessi, con gli altri e con Dio, capaci di far risplendere la luce dell’Amore misericordioso di Dio dentro lo scorrere della vita quotidiana. In famiglia, al lavoro, durante il tempo libero…sapendo vivere “Gesù”, sapendo fidarci delle sue “8 vie”.

Odată cu Botezul suntem cu toții deja sfinți, dar nu știm! De prea multe ori nici nu ne dăm seama de această posibilitate pe care Botezul a pus-o în mâinile noastre: totuși ea există. Pentru că Isus a vrut așa!

O anecdotă

Durante una visita a una chiesa di Torino, un bimbo della scuola ha chiesto spiegazioni alla maestra riguardo ad alcune vetrate luminose e belle.

“Rappresentano dei santi – risponde lei – uomini e donne che hanno vissuto in modo speciale e forte la loro amicizia con Gesù”.

Qualche giorno dopo, alla festa dei Santi, il sacerdote chiede ai ragazzi se sanno spiegargli chi erano e cosa avevano fatto le persone che la Chiesa venera chiamare “santi”.

Băiatul care ceruse explicații despre ferestre a ridicat mâna și cu o voce încrezătoare, a dat răspunsul: „Ei sunt cei care lasă Lumina să treacă”.

Da qualcuno è anche chiamata “Pasqua dell’autunno” l’importante solennità che festeggiamo oggi come membri attivi di una Chiesa che ancora una volta non guarda se stessa, ma guarda e aspira al cielo.

Sfințenia, de fapt, este o cale pe care suntem chemați să o urmăm cu toții, urmând exemplul acestor frați mai mari ai noștri care ne sunt propuși ca modele pentru că au acceptat să se lase întâmpinați de Isus, spre care au mers cu încredere, aducându-și dorințele, slăbiciunile și chiar suferința lor.

Sensul solemnității

La memoria liturgica dedica un giorno speciale a tutti coloro che sono uniti a Cristo nella gloria e che non solo sono indicati come archetipi, ma anche invocati come protettori delle nostre azioni.

I Santi sono i figli di Dio che hanno raggiunto la meta della salvezza e che vivono nell’eternità quella condizione di beatitudine ben espressa da Gesù nel discorso della montagna narrato nel Vangelo (Mt 5, 1-12).

Sfinții sunt și cei care ne însoțesc pe calea imitării lui Iisus, care ne conduce să fim piatra de temelie în construirea Împărăției lui Dumnezeu.

Împărtăşania sfinţilor

Nella nostra Professione di fede affermiamo di credere nella Comunione dei Santi: con questa espressione intendiamo sia la vita e la contemplazione eterna di Dio che è il motivo e il fine di questa comunione, ma intendiamo anche la comunione con le “cose” sante.

Se, infatti, i beni terreni, in quanto limitati, dividono gli uomini nello spazio e nel tempo, le grazie, i doni che Dio fa sono infiniti e di essi possono partecipare tutti. Specialmente il dono dell’Eucaristia ci permette di vivere già ora l’anticipo di quella liturgia che il Signore celebra nel santuario celeste con tutti i Santi.

Măreția mântuirii se măsoară prin rod, adică prin cei care au fost răscumpărați și s-au maturizat în sfințenie. În chipurile lor, Biserica își contemplă vocația, condiția umanității transfigurate pe drumul către Împărăție.

Originile și istoria festivalului

Questa festa di speranza, che ci ricorda qual è l’obiettivo della nostra vita, ha radici antiche: nel IV secolo inizia a essere celebrata la commemorazione dei martiri, comuni a diverse Chiese.

Le prime tracce di questa celebrazione sono state rinvenute ad Antiochia nella domenica successiva alla Pentecoste e di essa ci parla già San Giovanni Crisostomo.

Tra l’VIII e il IX secolo la festa si comincia a diffondere anche in Europa, e a Roma specificamente nel IX: qui sarà Papa Gregorio III (731-741) a scegliere come data il Primo novembre per farla coincidere con la consacrazione di una cappella in San Pietro dedicata alle reliquie “dei Santi apostoli e di tutti i Santi martiri e confessori, e di tutti i giusti resi perfetti che riposano in pace in tutto il mondo”.

Pe vremea lui Carol cel Mare, această sărbătoare era deja cunoscută pe scară largă ca prilejul în care Biserica, încă rătăcind și suferind pe Pământ, privea spre cer, unde locuiesc cei mai glorioși frați ai săi.

sursa © Vatican News – Dicasterium pro Communicatione