Timp de citire: 10 minute

Convertirea Sfântului Pavel

Index de conținut

rezumat

„Cine ne va despărți de dragostea lui Hristos? Necazul, angoasa, persecuția, foamea, goliciunea, pericolele, sabia? După ce este scris: din cauza ta suntem omorâți toată ziua, am fost socotiți ca niște oi de măcel. Dar în toate aceste lucruri biruim datorită Celui care ne-a iubit. Într-adevăr, sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici puterile, nici prezentul, nici viitorul, nici înălțimea, nici adâncimea, nici vreun alt lucru creat, nu va putea să ne despartă de dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi în Hristos. Isus, Domnul nostru.” (Rom 8, 35-39)

Domnul are răbdare și harul Său se manifestă în multe feluri și în multe locuri. L-a așteptat pe Saul pe drumul Damascului, pentru a-și schimba inima și a-l face unul dintre cei mai credincioși apostoli ai săi. Să-l fac Sfânt. El l-a îmbrățișat cu lumina și cu glasul Lui în timp ce galopează spre orașul în care se refugiaseră mulți creștini. Pradă de urmărit, la care Marele Preot îl autorizase.

fariseu prin naștere, păzitor al ortodoxiei

Saul era evreu, aparținând sectei fariseilor, cea mai riguroasă. Prin urmare, era firesc pentru el, instruit în școala lui Gamaliel, să transforme cea mai fidelă respectare a legii mozaice în cea mai cumplită persecuție a primilor creștini. După ce i-a izgonit din Ierusalim, a hotărât să li se alăture până la Damasc, unde se ascundeau. Dar tocmai aici Domnul îl aștepta.

Întâlnirea cu Isus

Și s-a întâmplat că, în timp ce călătorea și era gata să se apropie de Damasc, deodată o lumină din cer l-a înconjurat și, când a căzut la pământ, a auzit un glas care-i spunea: „Saule, Saule, de ce faci ma persecuta? (Fapte 9.4)”. „Cine ești?” a întrebat el. „Acel Isus pe care îl prigonești”, s-a auzit răspunzând. „Ce vrei să fac, Doamne?” a întrebat el din nou.

„Du-te la Damasc și acolo îți voi arăta voința mea”, a răspuns el din nou. Astfel, orb și mut, dar cu un suflet nou, a ajuns la Damasc și a rămas aici trei zile în post și rugăciune neîncetată, până când a fost ajuns de preotul Anania - un alt Sfânt de care Biserica își amintește mereu astăzi - care l-a botezat în dragostea lui Hristos, dându-i nu numai vederea ochilor, ci și a inimii.

Evanghelizarea în mișcare

Tocmai la Damasc, Pavel își va începe predicarea și apoi se va muta la Ierusalim. Aici se va întâlni cu Petru și pe ceilalți apostoli: precaut la început, apoi îl vor primi printre ei și îi vor vorbi pe larg despre Iisus. Întorcându-se la Tarsul natal, a continuat lucrarea de evanghelizare, ciocnindu-se mereu de nedumerirea multora. , evrei și creștini , pentru schimbarea care a avut loc. După Tars, Pavel va merge la Antiohia, unde va lua legătura cu comunitatea locală. Primul misionar adevărat din istorie, cu nevoia de a aduce Cuvântul tuturor oamenilor, nimeni nu-l putea despărți acum pe Pavel de dragostea lui Hristos.

sursa © Vatican News – Dicasterium pro Communicatione

Benedict al XVI-lea (3 septembrie 2008)

Dragi frați și surori,

Cateheza de astăzi va fi dedicată experienței pe care Sfântul Pavel a avut-o pe drumul Damascului și, prin urmare, a ceea ce se numește în mod obișnuit convertirea sa.

Tocmai pe drumul Damascului, la începutul anilor 30 ai secolului I, și după o perioadă în care persecutase Biserica, momentul decisiv al viață lui Pavel. S-au scris multe despre el și bineînțeles din diferite puncte de vedere. Cert este că acolo s-a produs un punct de cotitură, sau mai degrabă o inversare a perspectivei. Apoi, pe neașteptate, a început să considere „pierdere” și „gunoi” tot ceea ce anterior constituia pentru el cel mai înalt ideal, aproape motivul existenței sale (veziFil 3,7-8). Ce s-a intamplat?

Avem două tipuri de surse în acest sens. Primul tip, cel mai cunoscut, sunt poveștile scrise de Luca, care povestește evenimentul de trei ori înFaptele Apostolilor(cf9,1-19;22,3-21;26,4-23). Cititorul obișnuit este poate tentat să se oprească prea mult asupra unor detalii, cum ar fi lumina din cer, căderea la pământ, strigătul vocii, noua stare de orbire, vindecarea ca și căderea solzilor din ochi și postul.

Dar toate aceste detalii se referă la centrul evenimentului: Hristos înviat apare ca o lumină splendidă și îi vorbește lui Saul, transformându-i gândurile și însăși viața lui. Splendoarea Celui Înviat îl orbește: astfel apare și în exterior ceea ce a fost realitatea lui interioară, orbirea lui față de adevăr, lumina care este Hristos. Și atunci „da” definitiv lui Hristos în botez îi redeschide ochii, îl face să vadă cu adevărat.

În Biserica antică era numit și botezul"iluminat", pentru că acest sacrament dă lumină, ne face să vedem cu adevărat. Ceea ce este indicat teologic astfel se realizează și fizic la Pavel: vindecat de orbirea sa interioară, vede bine.

Sfântul Pavel, așadar, a fost transformat nu printr-un gând, ci printr-un eveniment, prin prezența irezistibilă a Celui Înviat, de care nu s-a putut îndoi niciodată mai târziu, dovezile evenimentului, ale acestei întâlniri, erau atât de puternice. A schimbat fundamental viața lui Pavel; în acest sens putem şi trebuie să vorbim de o convertire.

Această întâlnire este centrul poveștii Sfântului Luca, care poate să fi folosit o poveste care probabil își are originea în comunitatea din Damasc. Acest lucru este sugerat de culoarea locală dată de prezența lui Anania și de numele atât ale străzii, cât și ale proprietarului casei în care a stat Pavel (veziLa9.11).

Al doilea tip de surse de conversie este alcătuit din aceleașiScrisoria Sfântului Pavel. Nu a vorbit niciodată în detaliu despre acest eveniment, cred că pentru că putea presupune că toată lumea cunoștea esența poveștii sale, toată lumea știa că dintr-un persecutor fusese transformat într-un fervent apostol al lui Hristos. Și asta se întâmplase nu în urma propriei reflecții, ci în urma unui eveniment puternic, a unei întâlniri cu Cel Înviat.

Deși nu vorbește despre detalii, menționează de mai multe ori acest fapt foarte important, adică că și el este martor al învierii lui Isus, despre care a primit imediat revelația de la Isus însuși, împreună cu misiunea unui apostol. Textul cel mai clar despre acest punct se găsește în relatarea sa despre ceea ce constituie centrul istoriei mântuirii: moartea și învierea lui Isus și aparițiile martorilor (cf.1 Cor15).

Cu cuvinte din vechea tradiție, pe care le-a primit și de la Biserica Ierusalimului, spune că Iisus care a murit răstignit, îngropat și înviat s-a arătat, după înviere, mai întâi lui Chifa, adică lui Petru, apoi celor Doisprezece. , apoi la cinci sute de frați care în cei mai mulți dintre ei mai trăiau în vremea aceea, apoi la Iacov, apoi la toți Apostolii.

Și la această poveste primită din tradiție el adaugă:„În sfârșit, mi s-a arătat și mie”(1 Cor15.8). Astfel, el arată clar că acesta este temelia apostolatului său și a noii sale vieți. Există și alte texte în care apare același lucru:„Prin Isus Hristos am primit harul apostolatului”(cfRm1,5); mai este:„Nu L-am văzut pe Isus, Domnul nostru?”(1 Cor9.1), cuvinte cu care face aluzie la ceva pe care îl știe toată lumea.

Și, în sfârșit, cel mai răspândit text poate fi citit înFată1.15-17:„Dar când Cel ce m-a ales din pântecele mamei mele și m-a chemat cu harul Său a avut plăcerea să-mi descopere pe Fiul Său, ca să-l vestesc printre neamuri, îndată, fără să sfătuiască pe nimeni, fără să mă duc la Ierusalim celor cărora ei. au fost apostoli înaintea mea, m-am dus în Arabia și apoi m-am întors la Damasc”. In acest„auto-scuze”subliniază hotărâtor că și el este un adevărat martor al Înviat, are propria sa misiune primită imediat de la Înviat.

Putem vedea astfel că cele două izvoare, Faptele Apostolilor și Scrisorile Sfântului Pavel, converg și cad de acord asupra punctului fundamental: Cel Înviat i-a vorbit lui Pavel, l-a chemat la apostolat, l-a făcut un adevărat apostol, martor al învierea, cu sarcina specifică de a vesti Evanghelia păgânilor, lumii greco-romane.

Și, în același timp, Pavel a învățat că, în ciuda imediatității relației sale cu Cel Înviat, trebuie să intre în comuniunea Bisericii, să fie botezat, să trăiască în armonie cu ceilalți apostoli. Numai în această comuniune cu toată lumea poate fi un adevărat apostol, așa cum scrie explicit în Prima Scrisoare către Corinteni:„Atât eu, cât și ei predicăm așa și așa ați crezut voi”(15, 11). Există o singură veste a Celui Înviat, pentru că Hristos este unul singur.

După cum putem vedea, în toate aceste pasaje Pavel nu interpretează niciodată acest moment ca un fapt de convertire. De ce? Sunt multe ipoteze, dar pentru mine motivul este foarte clar. Acest moment de cotitură în viața lui, această transformare a întregii sale ființe nu a fost rodul unui proces psihologic, al unei maturizări sau evoluții intelectuale și morale, ci a venit din afară: nu a fost rodul gândirii sale, ci al întâlnirii cu Hristos Isus.

În acest sens nu a fost doar o convertire, o maturizare a „eului” său, ci a fost moarte și înviere pentru el însuși: una dintre existențele sale a murit și alta nouă s-a născut odată cu Hristos Înviat. În niciun alt mod nu poate fi explicată această reînnoire a lui Pavel. Toate analizele psihologice nu pot clarifica și rezolva problema.

Numai evenimentul, întâlnirea puternică cu Hristos, este cheia înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat: moartea și învierea, reînnoirea Celui care se arătase și îi vorbise. În acest sens mai profund putem și trebuie să vorbim despre convertire.

Această întâlnire este o adevărată reînnoire care și-a schimbat toți parametrii. Acum poate spune că ceea ce odată era esenţial şi fundamental pentru el a devenit pentru el"gunoi"; nu mai este"Eu câștig", ci pierdere, pentru că acum doar viața în Hristos contează.

Cu toate acestea, nu trebuie să credem că Pavel a fost astfel închis într-un eveniment orb. Opusul este adevărat, pentru că Hristosul Înviat este lumina adevărului, lumina lui Dumnezeu însuși. Acest lucru i-a lărgit inima, a făcut-o deschisă tuturor. În acest moment nu a pierdut ceea ce era bun și adevărat în viața sa, în moștenirea sa, ci a înțeles într-un mod nou înțelepciunea, adevărul, profunzimea legii și a profeților, le-a reapropriat într-o nouă manieră. .

În același timp, rațiunea sa a fost deschisă înțelepciunii păgânilor; Deschizându-se lui Hristos din toată inima, a devenit capabil de un dialog larg cu toată lumea, a devenit capabil să devină totul pentru toată lumea. Astfel, el ar fi putut fi într-adevăr apostolul păgânilor.

Venind acum la noi înșine, ne întrebăm ce înseamnă asta pentru noi? Înseamnă că și pentru noi creștinismul nu este o nouă filozofie sau o nouă morală.Suntem creștini doar dacă îl întâlnim pe Hristos. Cu siguranță El nu ni se arată în acest mod irezistibil, luminos, așa cum a făcut cu Pavel pentru a-l face apostolul tuturor oamenilor.

Dar și noi îl putem întâlni pe Hristos, în citirea Sfintei Scripturi, în rugăciune, în viața liturgică a Bisericii. Putem atinge inima lui Hristos și îl simțim atingând-o pe a noastră. Doar în această relație personală cu Hristos, doar în această întâlnire cu Cel Înviat ne devenim cu adevărat creștini. Și astfel se deschide rațiunea noastră, se deschide toată înțelepciunea lui Hristos și toată bogăția adevărului.

Așadar, să ne rugăm Domnului să ne lumineze, să ne dea în lumea noastră întâlnirea cu prezența Lui: și astfel să ne dea o credință vie, o inimă deschisă, o mare caritate pentru toți, capabilă să înnoiască lumea.