Omilia Papei Francisc din 27 martie 2020

Tempo di lettura: 8 minuti

Citiți omilia Papei Francisc din 27 martie 2020

„A venit seara” (Mc4.35).

Così inizia il Vangelo che abbiamo ascoltato. Da settimane sembra che sia scesa la sera. Fitte tenebre si sono addensate sulle nostre piazze, strade e città; si sono impadronite delle nostre vite riempiendo tutto di un silenzio assordante e di un vuoto desolante, che paralizza ogni cosa al suo passaggio: si sente nell’aria, si avverte nei gesti, lo dicono gli sguardi.

Ne-am trezit speriați și pierduți. Asemenea ucenicilor Evangheliei, am fost prinși cu nerăbdare de o furtună neașteptată și furioasă. Ne-am dat seama că suntem pe aceeași barcă, toți fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, toți chemați să vâslim împreună, toți nevoiți să ne mângâiem unii pe alții. Pe barca asta... suntem cu toții aici.

Așa cum acei ucenici, care vorbesc cu un singur glas și îndurerați spun: „Suntem pierduți” (v. 38), tot așa și noi ne-am dat seama că nu putem merge înainte fiecare singuri, ci numai împreună.

Este ușor să ne regăsim în această poveste. Ceea ce este dificil este să înțelegem atitudinea lui Isus. În timp ce ucenicii sunt în mod natural alarmați și disperați, El este la pupa,propriiîn partea bărcii care se scufundă prima. Și ce face? În ciuda agitației, doarme liniștit, având încredere în Tatăl – este singura dată în Evanghelie când Îl vedem pe Isus dormind –. Când este apoi trezit, după ce a potolit vântul și apele, se întoarce către ucenici pe un ton de reproș: «De ce vă este frică? Încă nu ai credință?” (v.40).

Să încercăm să înțelegem. În ce constă lipsa de credință a ucenicilor, care contrastează cu încrederea lui Isus? Ei nu încetaseră să creadă în El, de fapt L-au invocat. Dar să vedem cum îl invocă: „Maestre, nu vă pasă că suntem pierduți?” (v. 38).Nu-ți pasă: pensano che Gesù si disinteressi di loro, che non si curi di loro.

Printre noi, în familiile noastre, unul dintre lucrurile care doare cel mai mult este atunci când ne auzim spunând: „Nu vă pasă de mine?”. Este o frază care doare și dezlănțuie furtuni în inimă. Îl va fi zguduit și pe Isus.Pentru că nimănui nu-i pasă de noi mai mult decât El. De fapt, odată invocat, el își salvează discipolii descurajați.

La tempesta smaschera la nostra vulnerabilità e lascia scoperte quelle false e superflue sicurezze con cui abbiamo costruito le nostre agende, i nostri progetti, le nostre abitudini e priorità.

Ne arată cum am lăsat adormiți și am abandonat ceea ce alimentează, susține și dă putere vieților noastre și comunității noastre. Furtuna expune toate intențiile de a „împacheta” și de a uita ceea ce a hrănit sufletul poporului nostru; toate acele încercări de a anestezia cu obiceiuri aparent „salvatoare”, incapabile de a apela la rădăcinile noastre și de a evoca memoria bătrânilor noștri, privându-ne astfel de imunitatea necesară pentru a face față adversității.

Odată cu furtuna, trucul acelor stereotipuri cu care ne-am mascat „egourile” mereu îngrijorate de propria lor imagine a căzut; și încă o dată a fost descoperită acea (fericită) apartenență comună de care nu putem scăpa: apartenența ca frați.

"De ce iti este frica? Încă nu ai credință?». Signore, la tua Parola stasera ci colpisce e ci riguarda, tutti. In questo nostro mondo, che Tu ami più di noi, siamo andati avanti a tutta velocità, sentendoci forti e capaci in tutto. Avidi di guadagno, ci siamo lasciati assorbire dalle cose e frastornare dalla fretta.

Nu ne-am oprit înaintea chemărilor voastre, nu ne-am trezit în fața războaielor și a nedreptăților planetare, nu am ascultat strigătul săracilor și al planetei noastre grav bolnave. Am continuat neînfricoșați, gândindu-ne la rămâne mereu sănătos într-o lume bolnavă. Acum, în timp ce suntem în mare agitată, te implorăm: „Trezește-te, Doamne!”.

"De ce iti este frica? Încă nu ai credință?». Doamne, faci un apel la noi, un apel la credință. Ceea ce nu înseamnă atât a crede că Exiști, ci a veni la Tine și a avea încredere în Tine. În acest Post răsună apelul tău urgent: „Convertiți-vă”, „întoarceți-vă la mine din toată inima” (Gl 2,12).

Ne suni să profităm de acest timp al procesului caun moment de alegere. Non è il tempo del tuo giudizio, ma del nostro giudizio: il tempo di scegliere che cosa conta e che cosa passa, di separare ciò che è necessario da ciò che non lo è. È il tempo di reimpostare la rotta della vita verso di Te, Signore, e verso gli altri. E possiamo guardare a tanti compagni di viaggio esemplari, che, nella paura, hanno reagito donando la propria vita. È la forza operante dello Spirito riversata e plasmata in coraggiose e generose dedizioni.

Este viața Spiritului capabil să mântuiască, să valorifice și să arate modul în care viețile noastre sunt țesute și susținute de oamenii obișnuiți - de obicei uitate – care nu apar în titlurile ziarelor și revistelor și nici în ultimele mari podiumurispectacoldar, fără îndoială, evenimentele decisive ale istoriei noastre se scriu astăzi: medici, asistente, lucrători de la supermarket, curățători, îngrijitori, transportatori, forțe de poliție, voluntari, preoți, călugărițe și mulți, mulți alții care au înțeles că nimeni nu se salvează.

În fața suferinței, unde se măsoară adevărata dezvoltare a popoarelor noastre, descoperim și trăim rugăciunea preoțească a lui Isus: „ca toți să fie una” (Ioan17,21). Câți oameni exercită răbdarea și insuflă speranță în fiecare zi, având grijă să nu semăneze panică, ci coresponsabilitate. Câți tati, mame, bunici si bunici, profesori le arată copiilor noștri, cu gesturi mici și cotidiene, cum să facă față și să navigheze într-o criză reajustând obiceiurile, ridicându-și privirea și stimulând rugăciunea. Câți oameni se roagă, oferă și mijlocesc pentru binele tuturor. Rugăciunea și serviciul tăcut: ele sunt armele noastre câștigătoare.

"De ce iti este frica? Încă nu ai credință?». Începutul credinței este a ne cunoaște pe noi înșine care avem nevoie de mântuire. Nu suntem autosuficienti, singuri; singur affondiamo: abbiamo bisogno del Signore come gli antichi naviganti delle stelle. Invitiamo Gesù nelle barche delle nostre vite.

Să-I predăm fricile noastre, pentru ca El să le poată birui. Asemenea ucenicilor, vom experimenta că, cu El la bord, nu există nici un naufragiu. Pentru că aceasta este puterea lui Dumnezeu: să transformăm tot ce ni se întâmplă în bine, chiar și în lucrurile rele. El aduce calmul în furtunile noastre, pentru că cu Dumnezeu viața nu moare niciodată.

Il Signore ci interpella e, in mezzo alla nostra tempesta, ci invita a risvegliare e attivare la solidarietà e la speranza capaci di dare solidità, sostegno e significato a queste ore in cui tutto sembra naufragare. Il Signore si risveglia per risvegliare e ravvivare la nostra fede pasquale.

Avem o ancoră: în crucea Lui am fost mântuiți. Avem cârmă: prin crucea Lui am fost răscumpărați. Avem o speranță: în crucea Lui am fost vindecați și îmbrățișați pentru ca nimic și nimeni să nu ne poată despărți de iubirea Lui răscumpărătoare. În mijlocul izolării în care suferim de lipsă de afecțiune și de întâlniri, trăind lipsa multor lucruri, ascultăm încă o dată anunțul care ne salvează: a înviat și locuiește lângă noi.

Domnul ne provoacă de pe crucea Sa să redescoperim viața care ne așteaptă, să privim către cei care ne cheamă, să întărim, să recunoaștem și să încurajăm harul care sălășluiește în noi. Să nu stingem flacăra plină (veziEste42.3), care nu se îmbolnăvește niciodată și să-l lăsăm să reaprindă speranța.

Abbracciare la sua croce significa trovare il coraggio di abbracciare tutte le contrarietà del tempo presente, abbandonando per un momento il nostro affanno di onnipotenza e di possesso per dare spazio alla creatività che solo lo Spirito è capace di suscitare.

Înseamnă să găsești curajul de a deschide spații în care fiecare să se simtă chemat și să permită noi forme de ospitalitate, de fraternitate,și solidaritate. În crucea Lui am fost mântuiți să primim speranța și să o lăsăm să întărească și să sprijine toate măsurile și căile posibile care ne pot ajuta să ne păzim și să ne păzim. Îl îmbrățișăm pe Domnul pentru a îmbrățișa speranța: aceasta este tăria credinței, care ne eliberează de frică și dă speranță.

"De ce iti este frica? Încă nu ai credință?». Cari fratelli e sorelle, da questo luogo, che racconta la fede rocciosa di Pietro, stasera vorrei affidarvi tutti al Signore, per l’intercessione della Madonna, salute del suo popolo, stella del mare in tempesta.

Da questo colonnato che abbraccia Roma e il mondo scenda su di voi, come un abbraccio consolante, la benedizione di Dio. Signore, benedici il mondo, dona salute ai corpi e conforto ai cuori. Ci chiedi di non avere paura. Ma la nostra fede è debole e siamo timorosi.

Dar Tu, Doamne, nu ne lăsa la mila furtunii. Repetați din nou: „Nu vă fie frică” (Mt 28,5).

Și noi, împreună cu Petru,"aruncăm toate grijile asupra Ta, pentru că îți pasă de noi” (cf1 Pt5,7).

Leggi e stampa la meditazione di Papa Francesco

Video

Leggi e stampa il momento di preghiera di Papa Francesco

sursa © Vatican News – Dicasterium pro Communicatione

Ajută-ne să ajutăm!

Cu mica ta donație aducem un zâmbet tinerilor bolnavi de cancer

---