San Carlo Borromeo

Timp de citire: 5 minute

San Carlo Borromeo, arhiepiscop de Milano și cardinal

Chi si trova sulle sponde del Lago Maggiore, la vede subito: è la statua di San Carlo Borromeo che domina le acque da Arona. Alta 35 metri, compreso il basamento, costruita nel XVII sec. in rame e ferro, la scultura rappresenta l’Arcivescovo di Milano in atto benedicente.

Ma soprattutto, il monumento ha una particolarità: è visitabile al suo interno, grazie ad una lunga scala. Chi si arrampica sui tanti gradini, quindi, può guardare il mondo sottostante attraverso due feritoie poste proprio sugli occhi del Borromeo.

Și iată învățătura pe care a lăsat-o acest Sfânt: privind lumea prin ochii lui, adică prin dragoste și smerenie.

De la „băiat episcop” la „uriaș al sfințeniei”

“Vescovo ragazzino” prima, “gigante della santità” poi, la vita di San Carlo Borromeo scorre tra questi due poli, in un’accelerazione dei tempi direttamente proporzionale alla sua azione pastorale.

De fapt, micuțul Carlo a mers înainte: născut la 2 octombrie 1538 la Arona în familia nobiliară Borromeo, al doilea fiu al lui Gilberto și al Margheritei, la doar 12 ani a primit titlul de „comendatario” al unei abații benedictine locale. Titlul onorific îi aduce un venit considerabil, dar viitorul Sfânt decide să-și aloce bunurile către caritatea săracilor.

Conciliul de la Trent

Studia diritto canonico e diritto civile a Pavia e nel 1559, a 21 anni, diventa dottore in utroque jure. Pochi anni dopo muore il fratello maggiore, Federico. In molti gli consigliano lasciare l’ufficio ecclesiastico per porsi a capo della famiglia. Carlo decide invece di continuare il cammino sacerdotale: nel 1563, a 25 anni, viene ordinato presbitero e subito dopo consacrato vescovo.

În această calitate, a participat la ultimele faze ale Conciliului de la Trent (1562-1563), devenind unul dintre principalii promotori ai așa-numitei „Contrareforme” și colaborând la elaborarea „Catehismului tridentin”.

Arhiepiscop de Milano la doar 27 de ani

Și punând imediat în practică indicațiile Conciliului, care cere pastorilor să locuiască în eparhiile lor respective, în 1565, la doar 27 de ani, Carol a intrat în posesia Arhiepiscopiei de Milano, della quale è stato nominato arcivescovo. Totale la sua dedizione alla Chiesa ambrosiana: per tre volte compie una visita pastorale su tutto il territorio, organizzandolo poi in circoscrizioni.

A fondat seminarii pentru a ajuta la formarea preoților, a construit biserici, școli, colegii, spitale, a înființat Congregația Oblaților, preoți seculari, a donat averea familiei săracilor.

„Sufletele sunt câștigate în genunchi”

În același timp, Carlo s-a dedicat reformării profunde a Bisericii din interior: într-o epocă deosebit de delicată pentru creștinism, „episcopul baietel” non ha timori a difendere la Chiesa contro le ingerenze dei potenti e non gli manca il coraggio di rinnovare le strutture ecclesiali, sanzionandone e correggendone le mancanze.

Conștient de faptul că reforma Bisericii, pentru a fi credibilă, trebuie să înceapă de la Păstori, Borromeo îi încurajează pe preoți, religioși și diaconi să creadă mai mult în puterea rugăciunii și a pocăinței, transformându-și viața într-un adevărat drum al sfințeniei. „Sufletele – repetă el – sunt câștigate în genunchi”.

„Pastorii sunt slujitori ai lui Dumnezeu și părinți ai poporului”

Acțiunea pastorală astfel stimulată cu adevărat de iubirea lui Hristos nu-l scutește de ostilitate și rezistență. Așa-zișii „Umiliați” – ordin religios cu risc de derive doctrinară – au organizat un atac împotriva lui, trăgând în el cu un archebus împușcat din spate, în timp ce viitorul Sfânt era adunat în rugăciune.

Atacul eșuează și Carlo își continuă misiunea, pentru că „și-a dorit pastori care să fie slujitori ai lui Dumnezeu și părinți pentru oameni, în special pentru cei săraci” (Papa Francisc, Audiență la Comunitatea Seminarului Pontifical Lombard din Roma, 25.01.2016) .

Ciuma de la Milano

Arrivano gli anni ’70 del 1500 e, soprattutto, dilaga la peste: Milano è in ginocchio, piegata dall’epidemia e dalla carestia, può contare solo sul suo arcivescovo. E lui non si risparmia: fedele al suo motto episcopale, “Humilitas”, tra il 1576 e il 1577 visita, conforta e spende tutti i suoi beni per aiutare gli ammalati.

Prezența sa în rândul oamenilor este atât de constantă, încât perioada istorică va fi amintită drept „ciuma lui San Carlo” și secole mai târziu chiar și Alessandro Manzoni va vorbi despre asta în romanul „Lognicul”.

Într-un pelerinaj la Giulgi

Arhiepiscopul de Milano joacă, de asemenea, un rol fundamental în venirea Giulgiului în Italia: pentru a răspunde dorinței sale intense de a se ruga în fața Inului Sacru, ducii de Savoia, în 1578, decid să mute giulgiul lui Hristos din Castelul Chambéry, în Franța, la Torino, unde va rămâne pentru totdeauna. Borromeo a mers acolo într-un pelerinaj pe jos, umblând patru zile, postind și rugându-se.

„Scurolo” din Catedrala din Milano

Ma il suo fisico, provato da tante fatiche, comincia a cedere e nel novembre del 1584 si arrende: Carlo muore a soli 46 anni, lasciando però un’eredità morale e spirituale immensa. Viene beatificato nel 1602 da Clemente VIII e poi canonizzato nel 1610 da Paolo V.

De atunci, rămășițele sale au rămas în Cripta Catedralei din Milano, în așa-numitul „Scurolo”, acoperit cu panouri din folie de argint care îi urmăresc viața.

Semnificația numelui Carlo: „puternic, viril, liber” (germană arhaică).

sursa © Vatican News – Dicasterium pro Communicatione

Ajută-ne să ajutăm!

Cu mica ta donație aducem un zâmbet tinerilor bolnavi de cancer

---