Citiți și ascultați Trandafirul fără primăvară

rezumat

Citeste poveste

C’era una volta una rosa bellissima che viveva nel rigoglioso grădină di una casă ai margini del pădure.

Questa rosa aveva anche un nume: Lucrezia, gliel’aveva dato una bambina che abitava non lontano da lì e che ogni giorno la veniva a trovare.

trandafirul fără primăvară — mugure neînflorit

La rosa Lucrezia era la ventesima fiica di una bella pianta che aveva circa sei anni e godeva di ottima salute, curata com’era dal proprietario della casa, un anziano giardiniere che amava tanto i fiori e li curava con infinito Dragoste.

Quell’inverno Lucrezia se ne stava zitta e buona in attesa della primavera come ogni anno, il Freddo era stato intenso e non vedeva l’ora di rimettere un po’ di petali e sorridere al nuovo sole.

“Quando arriverà la nostra prieten Primavera ci riscalderà tutte di nuovo, e allora vedrete che festa!” diceva sempre alle sorelle infreddolite.

Tutto il giardino attendeva la bella stagione con ansia: la neve , coprendolo, lo aveva piegato al suo rigore e il ghiaccio durante le lunghe notti si era posato spesso sulle foglie intirizzite delle piante.

Quando marzo finalmente arrivò l’alba del ventunesimo giorno spuntò come un miracol, rosea e trasparente all’orizzonte.

„Iată-l, iată-l! Primavara a sosit!" au strigat trandafirii în cor euforici.

„Iată-o, da, este! Simți această căldură? Chiar este ea!" îi răsunau margaretele.

Încet, una câte una, toate plantele s-au trezit din toropeala lor: au căscat în timp ce întindeau frunzele și tulpina, în timp ce corolele se pregăteau să primească soarele.

Passò marzo e anche aprile, le sorelle di Lucrezia avevano già indossato gli abiti primaverili, tanti nuovi petali facevano a gara per spuntare e mostrarsi nella loro fresca frumuseţe.

Lucrezia, în schimb, nici măcar nu-și pusese încă unul.

„Suntem în mai, este luna trandafirilor și încă nu am noile mele petale, de ce?” întrebă ea îngrijorată.

Passarono altri giorni, venti, per la precisione. Faceva caldo, il giardino era tutto un rigoglio di foglie, fiori, colori e profumi ma Lucrezia aveva ancora l’abito invernale.

— Lucrezine al meu, nu-ți face griji! el a spus mama a crescut la fiică. ”O să vezi că în curând vei pune și petale noi! Nu s-a întâmplat niciodată ca Madame Primavera să te lase așa, fără rochia de sezon.”

“Mamma, “replicava Lucrezia,” so che vuoi consolarmi ma io non sono stupida: vedo le mie sorelle tutte bardate a festa per la bella stagione e io sono ancora in abiti invernali. C’è qualcosa che non va. Forse la signora Primavera ce l’ha con me?”

“Ma no, ma no, figlia mia cosa ti salta in testa? Si tratta certamente di un disguido, o magari non sei molto in forma… te lo dicevo sempre, lo scorso inverno: prendi i sali minerali dal terreno se vuoi star bene! Eh, questi copii, și-ar dori să aibă o mulțime de petale frumoase și apoi nu mănâncă suficient.”

Lucrezia, però, non era convinta e ogni giorno che passava diventava sempre più triste.

A mai trecut o lună, iar bietul trandafir încă nu-și pusese petalele.

“Mamma, ho frică che si tratti di un incantesimo,” disse un giorno Lucrezia,” chiedi all’ape messaggera di chiamare la fata dei fiori che sicuramente saprà cosa fare.”

„Sigur, îmi voi răspândi imediat tot parfumul, ca să înțeleagă că este urgent”.

Albina mesageră nu a întârziat: a zburat imediat la zâna Fioralia.

Aceasta din urmă era o zână oarecum leneșă, dormea aproape întotdeauna la umbra unei frumoase glicine cocoțate pe peretele unui castel, dar când mesagerul a ajuns la ea a înțeles imediat că treaba era urgentă: și-a luat geanta de muncă cu toate unelte pentru a înlătura vrăjile, apoi s-a micșorat ca un muscăr și s-a urcat pe spatele Magdalenei care a purtat-o într-o clipită în grădina de trandafiri a Lucrezei.

A găsit trandafirul într-o stare de prosternare profundă.

“Rosellina mia, curaj: c’è qui fata Fioralia che risolve tutti i guai” disse.

"Da, te rog!" a exclamat Lucrezia. Încă nu am pus petalele, mi-e teamă că sunt victima unei vrăji. Ajutați-mă!"

Zâna Fioralia și-a luat lentila de vrăji și a examinat trandafirul îndeaproape cu el.

„Hum, nu cred că există vrăji aici. Nu, motivul este altul.”

„Și care, care?” întrebă Lucretia.

„Aici este în joc temperamentul Madam Primavera, o simt. Știi cum se face, nu-i așa? Un nimic este suficient pentru ca acesta să umbrească. Trebuie să fi jignit-o într-un fel, gândește-te.

„IOOO? Și atunci când? La fel de? Este imposibil, am fost întotdeauna drăguț cu ea”.

“Riflettici su, figliola, perché io non vedo altro motivo. E ora, se non ti dispiace, torno al mio pisolino: ho tanto sonno!”

Lucrezia era disperată: cum a putut să o înfurie atât de pe fata aceea nebună din Primavera? Doar că nu știa.

“Sentito, mamma? Te l’avevo detto: madama Primavera ce l’ha con me. E ora che si fa?”

“Non c’è altro da fare: bisogna parlare con madama Primavera. Ci penso io. Dico alla farfalla Ginevra di portarla qui, è sua amica e di sicuro madama non farà storie se sarà lei a chiederle di venire qui.”

De fapt, fluturele de Geneva era un prieten apropiat cu Madame Primavera și mergea adesea la ea acasă după-amiaza pentru a discuta la o ceașcă de nectar bun.

Primăvara a trăit într-un loc foarte impermeabil la care doar cei cu aripi puteau ajunge.

În acea zi, însă, doamna nu era acasă, se dusese să găsească florile nou-născute și nu știa la ce oră se va întoarce, după cum spunea biletul atașat la ușă.

Guinevere, deci, ca să înșele așteptarea, ocolim zburând ici și colo pe câmpurile din apropiere, și aproape că ne era dor să ne pierdem, sventatella aia!

Când Madame Primavera s-a întors în sfârșit, rochia ei era acoperită de polen.

„Oh, cine apare! Draga mea prietenă... ce zefir bun îți aduce ea? întrebă Spring.

“Sono qui perché c’è un’emergenza, “ rispose Ginevra,” dovresti andare a trovare la mamma della rosa Lucrezia. E’ in pena per la figlia. Ti prego, vai subito!”

„Sunt obosit și e târziu, dar din moment ce îți pasă atât de mult... e bine, dar mai întâi lasă-mă să-mi iau polenul de pe rochie.”

Arrivarono nel giardino che era quasi il apus de soare.

“Signora, “ esordì la mamă di Lucrezia,” l’ho fatta chiamare perché, come puo’ vedere, tutte le rose mie figlie sono fiorite e belle, solo Lucrezia non ha ancora i suoi petali. Fata Fioralia ci ha detto che non si tratta di un incantesimo e che questo succede perché lei è arrabbiata con la mia bambina. “

"Asta e corect. Lucrezia a comis o crimă gravă”, a răspuns Primavera pe un ton auster.

"Vinovăţie? Copilul meu? Și care?"

„Vinovație, vinovăție...” șoptiră trandafirii.

“ Colpa. Il ventuno marzo dell’anno scorso, durante la mia festa, mi ha offesa: mentre tutti i fiori cantavano e gioivano per il mio arrivo ho sorpreso Lucrezia a dormire. Dormire, capisce? Durante la mia festa!”

“Oh, è per questo! La perdoni, signora, è così tineri! Di sicuro non l’ha fatto apposta.”

„M-a jignit, doar m-a jignit. „

— Și nu se poate remedia?

„Hm, există o cale... dacă Lucrezia este de acord. Ar trebui tăiat.”

„Tăiați, tăiați...”, au strigat trandafirii speriați.

„Da, tăiați, dar nu aveți de ce să vă faceți griji, atunci ar putea renaște mai frumos și mai luxuriant ca niciodată și cu multe petale. Tăiere pentru a fi donată unei fetițe care este foarte bolnavă în acest moment.”

„Ce face o fetiță cu un trandafir care nu a înflorit?”

„Aceasta este afacerea mea. Lucrezia trebuie doar să spună dacă acceptă.”

„Și cine îi va spune omului de care ne pasă să-l tăiem chiar acum?”

„Zânele mele se vor ocupa să-i sufle această idee în ureche. Lucrezia, accepti?”

Lucrezia dădu din cap că da, îndoind portbagajul.

A doua zi dimineața, bătrânul grădinar s-a trezit cu mare dorință de a tăia chiar acel trandafir care nu înflorise, a luat o pereche drăguță de foarfece și s-a dus direct să o ia pe Lucrezia.

Passava di lì la mamma della bambina ammalata.

“Che bel giardino! Ma quella povera rosa? Se la butta via la prendo io, per la mia bambina: ama tanto i fiori, sa? Ora sta rău, le farà piacere averla sul comodino, anche se non ha i petali.”

Imediat ce trandafirul Lucrezia a fost pus pe noptiera micuței, spre uimirea tuturor, a înflorit și micuța și-a revenit complet după două zile.

Lucrezia fu poi piantata nel giardino di quella familie, dove crebbe rigogliosa e felice mulțumesc alle cure amorevoli della sua nuova amica.

Între timp, până și tulpina tăiată creștea vizibil, după câteva zile o nouă Lucrezia, frumoasă și plină de petale, a apărut mai strălucitoare ca niciodată în grădină.

„Este în floare, este în floare!” trandafirii au cântat în cor”. Chiar și Lucrezia are acum primăvara ei.”