Solemnitatea Rusaliilor

Tempo di lettura: 11 minuti

Citiți semnificația și istoria solemnității Rusaliilor

Sens

Rusaliile(îngreaca antica: πεντηκοστή [ἡμέρα],Rusalii [hēméra], adică „a cincizecea [ziua]”) este unulparte creştinîn care se sărbătoreşte revărsarea luiSpirit Sfant, dar deIisussi nasterea luiBiserică.

Cade în a cincizecea zi din ziua dePaștiinclusiv (de aici și numele), deDuminică, adică la sfârșitul săptămânii a șaptea după Paști și, prin urmare, este unapetrecere mobilăin functie de data de Paste. Mai presus de toate, ea sărbătorește începutul secerișului, apoi ca un al doilea sens se sărbătorește darul legii.

Rusaliileeste și numele grecesc antic al sărbătoriievreiescDeShavuot, care reprezintă o sărbătoare de Ziua Recunoștinței.

(sursă Wikipedia)

sărbătoare evreiască

Inițial, o sărbătoare evreiască pentru a sărbători începutul recoltei, care a căzut la 50 de zile după Paști evreu, celRusaliilea devenit una dintre cele mai importante solemnități pentru creștinism, în care se aduce aminte de momentul în care Duhul Sfânt a coborât asupra Mariei și a apostolilor adunați în Cenaclu. Acest eveniment marchează adevăratul certificat de naștere al începutului misionar pentru Biserică.

Săpând în originea evreiască, Rusaliile înseamnă cu adevărata 50-a zi. Si trattava di una festa di pellegrinaggio (verso Gerusalemme) per ringraziare Dio dei frutti donati alla terra, a cui in seguito si aggiunse anche la commemorazione del più grande dono che Dio fece agli ebrei: la proclamazione delle leggi divine sul Monte Sinai.

Încă din secolul al IV-lea, Rusaliile devenise și pentru creștini o sărbătoare, dar în cinstea Duhului Sfânt, în care Botezul era dăruit celor care nu puteau să-l primească în privegherea Paștilor.

din Faptele Apostolilor

Relatarea coborârii Duhului Sfânt peste Maria și apostoli se găsește în Faptele Apostolilor (capitolul 2):
Când ziua Cincizecimii era pe cale să se încheie, toți erau împreună în același loc. Dintr-o dată a venit un vuiet din cer, ca un vânt puternic care suflă și a umplut toată casa în care se aflau.

Le-au apărut limbi de foc, care s-au despărțit și s-au odihnit pe fiecare dintre ei; și toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, așa cum le dădea Duhul să se rostească.

Erau atunci în Ierusalim evrei evlavioși, din toate națiunile de sub cer. Când a venit acel zgomot, mulțimea s-a adunat și s-a uimit, pentru că fiecare i-a auzit vorbind în limba sa. Ei au rămas uimiți și, pe lângă ei înșiși de uimire, au spus: „Aceștia care vorbesc nu sunt toți galileeni? Și cum se face că fiecare îi auzim vorbind limba noastră maternă?”

Spirit Sfant

Ca „persoană a treia” a Sfintei Treimi, ISpirit Sfant è il principio di unificazione della Chiesa e della santificazione dei fedeli. Rappresentato nel Vecchio Testamento come forza divina in grado di produrre la naturale vita cosmica ed elargire doni miracolosi e profetici, mentre nel Nuovo Testamento è spesso una forza carismatica.

Duhul Sfânt este, de asemenea, temelia demnității egale pentru toți credincioșii, care este dăruită în timpul botezului, prin acordareasacru tu dai.

I doni dello Spirito Santo sono (stando all’insegnamento tradizionale di Isaia): consiglio, intelletto, fortezza, pietà, sapienza, scienza e timore di Dio. Tali doni sono poi confermati con il sacramento della Cresima.

Rareori înfățișat sub formă umană, Duhul Sfânt vinereprezentatîn multe lucrări și scrieri ca un nor luminos, infuzat cu har divin, ca un porumbel alb curat, dar și ca foc, simbol străvechi al vieții și al morții.

Duhul Sfânt vineinvocatîn diverse ocazii liturgice, inclusiv Botez și Confirmare, sau liturghia solemnă în Sfintele Ordine, dar și în cele mai importante ocazii, precum deschiderea Conclavului pentru o alegere papală. Toate ocaziile în care ajutorul divin este invocat și implorat pentru a urma cele mai bune căi pentru un bun creștin.

sursă Vatican.com

Solemnitatea Rusaliilor

La solennità della Pentecoste viene celebrata 50 giorni dopo la Pasqua: festa durante la quale si fa memoria del dono dello Spirito Santo, che va a colmare la confusione di Babele (cfr Gn 11): in Gesù, morto, risorto e asceso al Cielo, i popoli tornano a comprendersi nell’unica lingua, quella dell’amore.

Nella prima metà del III secolo già Tertulliano e Origene parlano della Pentecoste come di una festa che segue quella dell’Ascensione. Nel IV secolo la Pentecoste è una festa già comunemente celebrata a Gerusalemme, come ricorda la pellegrina Egeria, e propone il tema del rinnovamento che la venuta dello Spirito ha operato nel cuore degli uomini.

La Pentecoste affonda le sue radici nel popolo ebraico, con la festa delle Settimane: una ricorrenza di origini agricole in cui si esaltavano le primizie della mietitura e si festeggiava il raccolto dell’anno. Successivamente, gli ebrei ricordarono la rivelazione di Dio a Mosè sul Monte Sinai con il dono delle Tavole della Legge, i Dieci Comandamenti.

De aceea pentru creștini devine momentul în care Hristos, revenit la slava Tatălui, se face prezent în inima omului prin Duhul, lege dată de Dumnezeu, scrisă în inimi: „Legământul cel nou și definitiv este întemeiată nu mai pe o lege scrisă pe table de piatră, ci pe acțiunea Duhului lui Dumnezeu care face toate lucrurile noi și este gravată în inimile trupești” (Papa Francisc, Audiența generală din 19 iunie 2019). Începând de la Rusalii, începe Biserica și începe misiunea ei de evanghelizare.

“Mentre il giorno di Pentecoste stava per finire, si trovavano tutti insieme nello stesso luogo. Venne all’improvviso dal cielo un rombo, come di vento che si abbatte gagliardo, e riempì tutta la casa dove si trovavano.

Le-au apărut limbi ca de foc care se despărțea și se odihnea pe fiecare dintre ei; și toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le-a dat putere să vorbească”. (Faptele Apostolilor 2, 1-4)

vremea bisericii

Timpul Paștelui nu s-a încheiat cu solemnitatea Înălțării Domnului, ci se încheie astăzi, cu solemnitatea Rusaliilor, ziua în care Domnul trimite Duhul Sfânt asupra ucenicilor. Acest dar este cel care ne permite să mergem „până la marginile pământului” pentru a depune mărturie despre Isus (vezi duminica trecută, Fapte 1:17). Am putea spune că tocmai cu Rusaliile începe Înălțarea noastră către Tatăl.

Un „prea mult” de primit și de înțeles

Il Vangelo della Liturgia di oggi (Gv 15, 26-27; 16, 12-15) ci dice qualcosa dell’opera dello Spirito in noi. Gesù parla a lungo con i suoi discepoli prima della sua passione, e ad un certo punto afferma di avere tante altre cose ancora da dire; ma aggiunge che per ora i discepoli “non sono in grado di portarne il peso” (Gv 16,12).

C’è un “troppo” di cui non siamo in grado di portarne il peso. C’è qualcosa che non possiamo ottenere solo con la nostra intelligenza, con le nostre ricchezze, tanto meno con il potere, con l’uso della forza.

Duhul este exact Acela care ne dă putere să trăim o viață demnă de darul lui Dumnezeu; ne face capabili de acest „prea mult”, de asta mai mult. Ajunge exact acolo unde noi, singuri, nu putem. Și o face din interior: să nu ne impună o povară suplimentară, să nu ne ceară un efort suplimentar. Ne conduce la adevăr, care nu este o idee, ci însuși Iisus, care ne educă să ne facem mici, săraci pentru a învăța să facem loc lui Dumnezeu și altora.

In fondo, la Pentecoste è proprio la festa della fraternità, della comprensione, della comunione. Se con la Torre di Babele (cfr Gn 11) gli uomini hanno tentato di costruirsi la loro autonomia, alla fine si sono accorti che si stavano costruendo l’uno contro l’altro, in quanto non avevano più la capacità di accordarsi, di capirsi.

Demonstrând că progresul sau multiplicarea mijloacelor de comunicare, dacă pe de o parte ne face mai autonomi, pe de altă parte, dezvăluie cât de multă dificultate există în a ne înțelege unul pe celălalt din cauza neîncrederii pe care toate acestea o insuflă în inimi și în minți. Duhul Sfânt este acel „medicament” care face posibil să se vorbească în limbi noi pentru că este singurul dar capabil să creeze inimi noi.

sursă Vaticannews.va

Omilie de către Papa Benedict al XVI-lea
(duminică, 4 iunie 2006)

Dragi frați și surori!

În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a coborât cu putere asupra Apostolilor; Astfel a început misiunea Bisericii în lume. Isus însuși îi pregătise pe cei Unsprezece pentru această misiune, arătându-le de mai multe ori după învierea Sa (veziLa 1,3).

Înainte de înălțarea la Cer, el a ordonat„Nu plecați din Ierusalim, ci așteptați ca făgăduința Tatălui să se împlinească”(cfLa1,4-5); adică a întrebat ceau rămas împreunăsă se pregătească să primească darul Duhului Sfânt. Și s-au adunat în rugăciune cu Maria în Cenacol în așteptarea evenimentului promis (cfLa1.14).

Restare insieme fu la condizione posta da Gesù per accogliere il dono dello Spirito Santo; presupposto della loro concordia fu una prolungata preghiera. Troviamo in tal modo delineata una formidabile lezione per ogni comunità cristiana. Si pensa talora che l’efficacia missionaria dipenda principalmente da un’attenta programmazione e dalla successiva intelligente messa in opera mediante un impegno concreto.

Desigur, Domnul ne cere colaborarea, dar înainte de orice răspuns din partea noastră este necesară inițiativa lui: Duhul său este adevăratul protagonist al Bisericii. Rădăcinile ființei noastre și ale acțiunilor noastre se află în tăcerea înțeleaptă și prevăzătoare a lui Dumnezeu.

Imaginile pe care Sfântul Luca le folosește pentru a indica izbucnirea Duhului Sfânt - vântul și focul - amintesc de Sinai, unde Dumnezeu s-a revelat poporului lui Israel și le-a acordat alianța sa (veziEx19,3 și urm.). Sărbătoarea Sinaiului, pe care Israel a sărbătorit-o la cincizeci de zile după Paști, a fost acoloSărbătoarea Legământului.

Vorbind despre limbile de foc (cfLa2,3), Sfântul Luca vrea să reprezinte Rusaliile ca un nou Sinai, ca șiSărbătoarea Noului Legământ, in cui l’Alleanza con Israele è estesa a tutti i popoli della Terra. La Chiesa è cattolica e missionaria fin dal suo nascere.

Universalitatea mântuirii este evidențiată semnificativ de lista numeroaselor etnii din care aparțin cei care aud primul anunț al Apostolilor:„Suntem parți, medii, elamiți și locuitori ai Mesopotamiei, Iudeii, Capadociei, Pontului și Asiei, Frigiei și Pamfiliei, Egiptului și părților Libiei de lângă Cirene, străini ai Romei, evrei și prozeliți, cretani și arabi și îi auzim vestind în limbile noastre, marile lucrări ale lui Dumnezeu”(Fapte 2,9-11).

Il Popolo di Dio, che aveva trovato al Sinai la sua prima configurazione, viene quest’oggi ampliato fino a non conoscere più alcuna frontiera né di razza, né di cultura, né di spazio né di tempo.

Spre deosebire de ceea ce se întâmplase cu turnul Babel (cfGn11,1-9), când oamenii, intenționând să construiască calea spre cer cu propriile mâini, ajunseseră să-și distrugă propria capacitate de a se înțelege, de Rusalii Duhul, cu darul limbilor, arată că prezența Lui unește și transformăconfuzieînComuniune.

Mândria și egoismul omului creează întotdeauna diviziuni, construiesc ziduri de indiferență, ură și violență. The Spirit Sfantdimpotrivă, face inimile capabile să înțeleagă limbile tuturor, pentru că restabilește puntea comunicării autentice dintre Pământ și Cer. Duhul Sfânt este Iubire.

Ma come entrare nel mistero dello Spirito Santo, come comprendere il segreto dell’Amore? La pagina evangelica ci conduce oggi nel Cenacolo dove, terminata l’ultima Cena, un senso di smarrimento rende tristi gli Apostoli.

Motivul este că cuvintele lui Isus ridică întrebări tulburătoare: El vorbește despre ura lumii față de El și față de a Lui, El vorbește despre moartea Sa misterioasă și mai sunt multe alte lucruri de spus, dar pentru moment Apostolii nu sunt eu. capabil să suporte greutatea (veziIoan 16,12).

Pentru a-i mângâia el explică sensul despărțirii sale: va pleca, dar se va întoarce; între timp nu-i va abandona, nu-i va lăsa orfani. El îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Tatălui, și Duhul va fi cel care va face cunoscut că lucrarea lui Hristos este o lucrare de iubire: iubirea Celui care S-a oferit pe Sine Însuși, iubirea Tatălui care L-a dat.

Acesta este misterul Rusaliilor: Duhul Sfânt luminează duhul omenesc și, dezvăluind pe Hristos răstignit și înviat, indică calea de a deveni mai asemănător cu El, adică de a fi „expresie și instrument al iubirii care emană din El”(Deus caritas est, 33).

Adunată cu Maria, ca la nașterea ei, Biserica se roagă astăzi: „Vino, Duhul Sfânt, umple inimile credincioșilor tăi și aprinde în ele focul iubirii tale!”. Amin.

sursă gospeloftheday.org