Luigi și-a petrecut copilăria între muncă, o mică școală, educat de mama sa în practicile evlaviei. La vârsta de zece ani începe să-l ajute pe Tată nel lavoro di selciatore di strade: tre anni che gli resteranno impressi e lo aiuteranno a comprendere la fatica del lavoro.
Nel 1886, per interessamento del suo parroco, andrà a Torino dove vivrà per tre anni presso l’Oratorio Valdocco di don Bosco, tanto che il Santo, cogliendo in lui le qualità, lo inserì tra i suoi prediletti: “Noi saremo sempre amici”.
În această perioadă, de altfel, a făcut cunoștință cu lucrările de binefacere ale Sfântului Giuseppe Cottolengo, întrucât acestea erau apropiate de oratorie.
Alegerea Seminarului
Quando sembrava pronto per iniziare gli studi nel noviziato salesiano, decide di rientrare a casa, chiedendo di essere ammesso nel Seminario diocesano.
Era octombrie 1889. Pe măsură ce se apropia vara, el a cerut să i se permită să rămână în Seminar pentru a se putea dedica mai mult studiului: rectorul și-a organizat așadar angajamentele de vară pentru el, desemnându-l să slujească în Catedrală. În timpul acestei experiențe, visul care va începe să prindă contur în el zeu gli stava facendo nascere nel suo cuore: la cura cristiana dei ragazzi.
El scrie: "Există o nevoie supremă și un remediu suprem pentru a vindeca rănile acestei sărace patrie, atât de frumoasă și atât de nefericită! Luați în stăpânire inima și afecțiunea oamenilor și luminați tinerii: și răspândiți în toate marea idee a mântuirii catolice cu Papa și pentru Papă. Suflete! Suflete!».
Operò insieme alla “San Vincenzo” a favore dei poveri e mosso dalla necessità di educare i più poveri. Il Vescovo Igino Bandi, comprese che il disegno che coltivava era di ispirazione divina e concesse a Luigi il giardino dell’Episcopio per accogliere i primi ragazzi, nel luglio 1892.
În anul următor, la 15 octombrie 1893, Luigi Orione, un cleric în vârstă de 21 de ani, a deschis un colegiu în districtul San Bernardino, destinat băieților săraci.
Louis, preot
Il 13 aprile 1895, Luigi fu ordinato sacerdote e nella medesima celebrazione il Vescovo impose l’abito clericale a sei allievi del suo collegio.
Alți tineri și preoți au început să se unească în jurul lui Don Luigi, care a continuat să creeze primul nucleu a ceea ce avea să devinăMica lucrare a providenței divine.
Slujba educațională pentru cei mici, predicarea în parohii și piețe, vizite la săraci și la bolnavi, difuzarea presei bune au fost doar câteva dintre activitățile care l-au văzut angajat împreună cu primii săi însoțitori.
Mica lucrare a providenței divine
La 21 martie 1903, episcopul Bandi a recunoscut Congregația masculină, iCopiii Providenței Divineși și-a confirmat carisma: «lucrează împreună pentru a-i aduce pe cei mici, pe săraci și pe oameni Biserică și Papei, prin lucrări de caritate», professato con un IV voto di speciale «fedeltà al Papa».
Mângâiat de sfaturile personale ale lui Leon al XIII-lea, Don Orione a stabilit în primele Constituții ale noii Congregații din 1904, scopul de a lucra pentru «obţine unirea Bisericilor separate».
Cu ocazia cutremurului de la Messina din 1908 – care a provocat 90.000 de morți – s-a grăbit împreună cu un grup de prieteni săi să dea mână în uşurare şi, pentru a se asigura că oamenii nu stau pe străzi, i-a trimis la casele sale. La cererea lui Pius al X-lea, a rămas trei ani la Messina ca vicar general.
În 1913 și-a trimis preoții în Brazilia, unde și-au deschis o casă. Și-a reînnoit eforturile eroice de a ajuta victimele cutremurului după cataclismul din 13 ianuarie 1915, care a devastat Marsica cu aproape 30.000 de victime.
Micile Surori Misionare ale Carității
La douăzeci de ani de la înființareaCopiii Providenței Divine, ca „plantă unică cu multe ramuri”, la 29 iunie 1915 a inițiat Congregația deMicile Surori Misionare ale Carității, iar ulterior a conturat o serie de propuneri pentru contemplativi și frați și surori mireni.
Ținând mereu la inimă exemplul lui Don Bosco și Cottolengo, a dat naștere „Micii Cottolengo”: Genova, Milano, Buenos Aires, San Paulo al Braziliei, Santiago din Chile... menite să-i întâmpine pe frații mai mici,"amvonuri noi" pentru a vorbi despre Hristos și Biserică, «faruri de credință și civilizație».
Sanctuarele
Cu munca manuală a clericilor săi, a ridicat Sanctuarele Madonna della Guardia din Tortona (1931) și ale Madonna di Caravaggio în Fumo (1938).
Don Orione a murit la 12 martie 1940, oftând: «Iisus! Iisus! eu merg».
Este înmormântat în cripta sanctuarului Madonna della Guardia. Trupul său, găsit intact la prima exhumare din 1965, a fost pus în cinste în același sanctuar.
