Multiplicitatea, dacă nu are coeziunea unității, este originea dezbinărilor și a certurilor.
Sfântul Augustin,Vorbire272/B, 2
Nu există pace! 4
Discordia killjoy
Discordia este un cifr al existenței umane. Suntem conduși să ne împărțim, să ne facem unii pe alții război, să ne privească cu neîncredere. Contribuim activ la construirea unei lumi a răului.
Lo avevano capito anche gli antichi greci che avevano immaginato una dea specificamente dedita alla discordia.
Si tratta di Eris che Omero definisce “signora del dolore”. Eris è particolarmente attiva durante le guerre, accanto al fratello Ares, con lo scopo di rendere combattivi i cuori dei soldati in guerra.
Unul dintre episoadele celebre care o vede protagonist este ceea ce s-a întâmplat în timpul banchetului pentru nunta lui Peleus și Thetis, la care Eris nu a fost invitată (cu toții am dori să evităm discordia în momentele de sărbătoare). Pentru a se răzbuna, Eris aruncă un măr printre oaspeți pe care era scris „la cele mai frumoase”.
Da qui la lite tra Era, Afrodite e Atena per contendersi il titolo onorifico.
Dintr-o discordie banală, ca aceasta, pot apărea consecințe dăunătoare: de fapt, din acea ceartă vom duce la Războiul Troian!
Începând cu mândria
Discordia și dezbinarea, precum cea care a avut loc în Babel (cf. Gen 11:1-9), unde nu ne mai înțelegem, sunt semnul absenței Duhului. Diviziunea este între noi, dar de multe ori este și în noi, când voci conflictuale se agită și se luptă în interiorul nostru. inimă.
Di solito l’origine della divisione è la superbia, la pretesa di sembrare migliori degli altri: le tre dee greche si contendono un titolo persino illusorio.
Andiamo spesso dietro a gratificazioni che non esistono, si chiamano infatti vanità, cose vuote e inconsistenti, che però muovono il nostro animo a schierarsi a battaglia.
Când pretindem că suntem primul sau cel mai bun, celălalt devine un adversar care trebuie învins: Eris, discordia, ne face inima îndrăzneață, ne orbește vederea, ne împiedică să vedem cine este în fața noastră, vrem doar să eliminăm alta în iluzia că astfel vom avea în sfârșit spațiul meritat. Celălalt cu prezența lui ne trimite înapoi imaginea înfrângerii noastre și a limitării noastre.
Creați condițiile
În mod paradoxal, deși aceasta este condiția obișnuită a inimii umane, cu toții ne grăbim să recunoaștem că nu ne-ar plăcea să trăim în diviziune, ci afirmăm că ne dorim armonie, pace și liniște.
TextulFaptele Apostolilorne atrage atenţia asupra acelor condiţii care permit să se primească comuniunea ca semn al Spirit.
Prima di tutto ci viene detto che i discepoli si trovavano nello stesso luogo (cf At 2,1): non sono dispersi, non stanno lavorando ciascuno per se stesso, ma si ritrovano, forse per condividere coraggiosamente quello che stanno vivendo.
Ei nu se apără și nu se despart. Să rămâi în același loc înseamnă să încetăm războiul unul împotriva celuilalt, să locuim împreună ceea ce ne este drag. Sunt în același proiect, în aceeași dorință, în același vis.
Acțiune
L’immagine dello Spirito descritta in questo testo è quella di uno stesso fuoco che si divide, una stessa sorgente, da cui ciascuno riceve.
Spiritul este acolo unde ne dorim acțiune, unde nimeni nu se ține pentru sine, unde ne recunoaștem copii a unuia insusi Tată, dove mettiamo insieme quello che abbiamo, le nostre risorse, le nostre conoscenze, i nostri doni.
A pune împreună și a împărtăși este un act curajos și din acest motiv nu atât de frecvent. De obicei, avem tendința să ne căutăm propriul interes.
A comunica
Efectul Spiritului este Comuniune pentru că discipolii reușesc să se facă înțeleși chiar dacă vorbesc limbi diferite. Nu întâmplătorcomunicaȘiComuniuneau aceeasi radacina:cum–munus, reuniți amunus, care este atât un dar, cât și o responsabilitate.
Il segno della comunione è il successo della comunicazione: parliamo la stessa lingua, cioè riusciamo a capirci, perché abbiamo nel cuore lo stesso desiderio.
Quando la comunione si spezza, non ci si capisce più, si diventa estranei.
Dacă ne gândim bine, ceea ce rupe comuniunea este tot ceea ce nu vine de la Duhul: nu ne mai putem înțelege atunci când fiecare își caută doar motivele proprii, când încercăm să ne înțelegem. truc celălalt, când ne ascundem în spatele prejudecăților noastre.
Iertarea rod al Duhului
În schimb, textulEvanghelia după Ioanne amintește că acolo unde existăDragoste, după cum spunea Sfântul Augustin, nu poate exista frică (cfConfesiuniI,14): când Iisus el este în mijlocul comunității și dă Duhul, ușile cenaclului încep să se deschidă, cu siguranță nu imediat, dar este începutul unei călătorii.
Și rodul Duhului, ne spuneEvanghelia după Ioan, è la capacità di perdonare: lo Spirito è pace.
Se non perdoniamo, tratteniamo presso di noi il male, il rancore, la rabbia. Perdonare vuol dire lasciar andare.
Este o eliberare nu numai pentru cel care este iertat, ci și pentru cel care iartă. Duhul este locul unde există iertare.
Cel evaziv
Spiritul este ca vânt (At 2,2) e come soffio (Gv 20,22), è inafferrabile. Ne sentiamo gli effetti, ma non possiamo né afferrarlo, né trattenerlo.
Spiritul suflă unde vrea, îl putem invoca, îl așteptăm, creăm condițiile pentru a-l primi, dar ne surprinde mereu cu prezența lui.
În viața noastră putem alege dacă să invocăm prezența Spiritului sau dacă vrem să continuăm să aruncăm cu mere la banchetele altor oameni doar pentru că nu am fost invitați!
Citiți înăuntru
Sunt o persoană care creează comuniune sau care aduce discordie?
Unde pot recunoaște acțiunea Duhului Sfânt în mine și în jurul meu?
