Tempo di lettura: 22 minuti

Citiți și ascultați rugăciunea „Magnificatului”

Index de conținut

rezumat

italiană

Sufletul meu îl mărește pe Domnul
și duhul meu se bucură de Dumnezeu, mântuitorul meu,

pentru că se uita la smerenia slujitorului său.
De acum înainte toate generațiile mă vor numi binecuvântat.

Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine
și Santo este numele lui:

din neam în neam mila lui
se întinde asupra celor ce se tem de el.

El a explicat puterea brațului său,
i-a împrăștiat pe cei mândri în gândurile inimii lor;

i-a doborât pe cei puternici de pe tronurile lor,
a înălțat pe cei smeriți;

i-a umplut pe cei flămânzi cu lucruri bune,
i-a trimis pe bogați cu mâna goală.

El a ajutat pe robul său Israel,
amintindu-și mila lui,

cum le-a promis părinţilor noştri,
lui Avraam și urmașilor lui pentru totdeauna.

Slavă Tatălui și Fiului
și Duhului Sfânt.

Așa cum a fost la început, și acum și întotdeauna
în vecii vecilor.

Amin.

latin

Magnificat
Anima mea Dominum,
et exsultávit spíritus meus

în Deo salvatore meo,
quia respéxit humilitátem ancíllæ suæ.

Ecce enim ex hoc beátam me dicent
toate generațiile,

quia fecit mihi magna, qui potens est,
et sanctum nomen eius,

et misericórdia eius in progénies et progénies
timentibus eum.

Fecit potentiam în ramura lui,
dispérsit superbos mente cordis sui;

depósuit potentes de sede
et exaltávit humiles;

esuriéntes implévit bonis
et dívites dimísit inánes.

Suscépit Israel puerum suum,
recordátus misericórdiæ,

sicut locutus est ad patres nostras,
Abraham et sémini eius in sæcula.

Glória Patri, et Filio
et Spiritui Sancto.

Sicut erat in principiu, et nunc et sempre,
et in sǽcula sæculórum.

Amin.

Comentariu la Magnificat

In questa meditazione saliamo con Maria “verso la montagna” ed entriamo nella casa di Elisabetta.

Maica Domnului ne va vorbi de prima mână cu cântecul ei de laudă care este Magnificatul.

Astăzi, întreaga Biserică se adună în jurul succesorului lui Petru, când acesta sărbătorește 50 de ani de preoție, iar cântarea Fecioarei este rugăciunea care se ridică cel mai spontan din inimă în împrejurări ca aceasta. O meditație asupra ei este micul nostru mod de a participa la acest eveniment chiar și în acest moment.
Per comprendere il posto e lo scopo che il cantico della Vergine ha nel vangelo di Luca, è necessario premettere qualche cenno sui cantici evangelici in genere.

Imnurile împrăștiate în evangheliile copilăriei - Benedictus, Magnificat, Nunc dimittis - au funcția de a explica poetic sensul spiritual al evenimentelor povestite - Buna Vestire, Vizita, Crăciun -, dându-le forma unei mărturisiri de credință și de laudă.

Ca atare, ele sunt o parte integrantă a narațiunii istorice.

Nu sunt interludii sau pasaje detașate, pentru că fiecare eveniment istoric este alcătuit din două elemente: faptul și sensul faptului.

I cantici inseriscono già la liturgia nella storia. “La liturgia cristiana – è stato scritto – ha i suoi inizi negli inni della storia dell’infanzia”.

Avem, cu alte cuvinte, în aceste cântări, un embrion al liturghiei de Crăciun.

Ei realizează elementul esențial al liturghiei, care trebuie să fie o sărbătoare festivă și credincioasă a evenimentului mântuirii.
Molti problemi rimangono insoluti circa questi cantici, secondo gli studiosi: gli autori reali, le fonti, la struttura interna…

Noi possiamo prescindere, fortunatamente, da tutti questi problemi critici e lasciare che essi continuino a essere studiati con frutto da quelli che si occupano di questo genere di problemi.

Non dobbiamo attendere che siano risolti tutti questi punti oscuri, per poterci già edificare con questi cantici.

Nu pentru că aceste probleme nu sunt importante, ci pentru că există o certitudine care relativizează toate acele incertitudini: Luca a acceptat aceste cântări în Evanghelia sa, iar Biserica a acceptat Evanghelia după Luca în canonul ei.
Aceste cântece sunt „cuvântul lui Dumnezeu”, inspirate de Duhul Sfânt.

Magnificatul este al Mariei pentru că Duhul Sfânt i l-a „atribuit” și asta îl face mai „al ei” decât dacă l-ar fi scris de fapt cu propria ei mână!

Infatti a noi non interessa tanto sapere se il Magnificat l’ha composto Maria, quanto sapere se l’ha composto per ispirazione dello Spirito Santo.

Chiar dacă am fi foarte siguri că a fost compus direct de Maria, nu ne-ar interesa pentru asta, ci pentru că Duhul Sfânt vorbește în ea.

Cântecul Mariei conține o nouă privire asupra lui Dumnezeu și a lumii; în prima parte, care cuprinde versetele 46-50, privirea Mariei se îndreaptă către Dumnezeu; în partea a doua, care cuprinde versurile rămase, privirea lui se îndreaptă spre lume și istorie.

O nouă privire asupra lui Dumnezeu

Il primo movimento del Magnificat è verso Dio; Dio ha il primato assoluto su tutto.

Maria non si attarda a rispondere al saluto di Elisabetta; non entra in dialogo con gli uomini, ma con Dio. Ella raccoglie la sua anima e la inabissa nell’infinito che è Dio.

Nel Magnificat è stata “fissata” per sempre un’esperienza di Dio senza precedenti e senza paragoni nella storia. È l’esempio più sublime del linguaggio cosiddetto numinoso.

S-a observat că apariția realității divine la orizontul unei creaturi produce de obicei două sentimente opuse: unul de frică și unul de iubire. Dumnezeu se prezintă ca „misterul extraordinar și fascinant”, teribil pentru măreția sa, fascinant pentru bunătatea sa.

Când lumina lui Dumnezeu a strălucit pentru prima dată în sufletul lui Augustin, acesta mărturisește că „tremura de dragoste și groază” și că și mai târziu contactul cu Dumnezeu l-a făcut „să tremure și să ardă” în același timp.
Ceva asemănător găsim în cântarea Mariei, exprimată în mod biblic, prin titluri.

Dio è visto come “Adonai” (che dice molto di più del nostro “Signore” con cui viene tradotto), come “Dio”, come “Potente” e soprattutto come Qadosh, “Santo”: Santo è il suo nome!

Nello stesso tempo, però, questo Dio santo e potente, è visto, con infinita fiducia, come “mio Salvatore”, come realtà benevola, amabile, come “proprio” Dio, come un Dio per la creatura.

Ma è soprattutto l’insistenza di Maria sulla misericordia che mette in luce questo aspetto benevolo e “affascinante” della realtà divina.

„Milostivirea Lui se extinde din generație în generație”: aceste cuvinte sugerează ideea unui râu maiestuos care curge din inima lui Dumnezeu și străbate toată istoria omenirii.

Acum acest râu a ajuns la un „bloc” și repornește la un nivel superior.

„Şi-a adus aminte de mila Lui”: făgăduinţa făcută lui Avraam şi Părinţilor s-a împlinit.
Cunoașterea lui Dumnezeu provoacă, prin reacție și contrast, o nouă percepție sau cunoaștere a sinelui și a ființei sale, care este cea adevărată.

L’io non si coglie che di fronte a Dio, “coram Deo. In presenza di Dio, la creatura, dunque, conosce finalmente se stessa nella verità.

E così vediamo che avviene anche nel Magnificat.

Maria si sente “guardata” da Dio, entra ella stessa in quello sguardo, si vede come la vede Dio.

Și cum se vede ea în această lumină divină? Ca „mic” („smerenia” înseamnă aici adevărată micime și josnicie, nu virtutea smereniei!) și ca „slujitor”.

Si percepisce come un piccolo nulla che Dio si è degnato di guardare. Maria non attribuisce l’elezione divina alla sua virtù dell’umiltà, ma al favore divino, alla grazia.

A gândi diferit (cum au făcut anumiți autori celebri) înseamnă a distruge imediat smerenia Mariei. Umilința are un statut cu totul special: este pentru cei care nu cred că o au; cei care cred că o au nu o au.
Da questo riconoscimento di Dio, di sé e della verità, si sprigiona la gioia e l’esultanza: “Il mio spirito esulta…”.

Gioia prorompente della verità, gioia per l’agire divino, gioia della lode pura e gratuita.

Maria Îl mărește pe Dumnezeu pentru ea însăși, chiar dacă îl mărește pentru ceea ce a făcut el în ea, adică plecând de la propria ei experiență, așa cum fac toate rugăciunile mari ale Bibliei. Jubilaţia Mariei este jubilaţia eshatologică pentru acţiunea definitivă a lui Dumnezeu şi este jubilaţia creată de a se simţi o făptură iubită de Creator, în slujba Sfântului, a iubirii, a frumuseţii, a veşniciei.

È la pienezza della gioia.

Sfântul Bonaventura, care a avut o experiență directă a efectelor transformatoare ale vizitei lui Dumnezeu în suflet, vorbește despre venirea Duhului Sfânt în Maria, în momentul Bunei Vestiri, ca pe un foc care o aprinde pe toată.
Sopravvenne in lei – scrive – lo Spirito Santo come fuoco divino che infiammò la sua mente e santificò la sua carne conferendole una perfettissima purità […].

Oh, se tu fossi capace di sentire, in qualche misura, quale e quanto grande fu l’incendio disceso dal cielo, quale refrigerio recato […].

Dacă ai putea auzi cântecul jubilat al Fecioarei!
Chiar și cea mai pretențioasă și riguroasă exegeză științifică își dă seama că aici ne aflăm în fața unor cuvinte care nu pot fi înțelese cu mijloacele normale ale analizei filologice și mărturisește: „Cine citește aceste rânduri este chemat să împărtășească jubilația; numai comunitatea concelebratoare a credincioșilor în Hristos și a credincioșilor săi este la îndemâna acestor texte”.

Este o vorbire „în Duhul” care nu poate fi înțeles decât în Duhul.

O nouă privire asupra lumii

Magnificatul este format din două părți.

Ceea ce se schimbă, în trecerea de la prima la a doua parte, nu este nici mijlocul de exprimare, nici tonul; din acest punct de vedere, cântecul este un flux continuu care nu prezintă cezură; continuă seria verbelor la timpul trecut care povestesc ceea ce Dumnezeu a făcut, sau mai degrabă „a început să facă”.

Quello che cambia è solo l’ambito dell’agire di Dio: dalle cose che ha fatto “in lei”, si passa a osservare le cose che ha fatto nel mondo e nella storia.

Si considerano gli effetti del definitivo manifestarsi di Dio, i suoi riflessi sull’umanità e sulla storia.

Observăm aici o a doua caracteristică a înțelepciunii evanghelice care constă în îmbinarea bucuriei contactului cu Dumnezeu cu sobrietatea în privința lumii, în reconcilierea celui mai mare transport și abandon către Dumnezeu cu cel mai mare realism critic față de istorie și oameni.

Con una serie di potenti verbi all’aoristo, Maria descrive, a partire dal versetto 51, un rovesciamento e un radicale mutamento delle parti tra gli uomini: “Ha rovesciato – ha innalzato; ha ricolmato – ha rimandato a mani vuote”.

Una svolta improvvisa e irreversibile, perché opera di Dio che non cambia e non torna indietro, come invece fanno gli uomini nelle loro cose.

În această schimbare apar două categorii de oameni: pe de o parte, categoria celor mândri-puternici-bogați, pe de altă parte, categoria celor smeriți-foame.
È importante che noi comprendiamo in che consiste un tale rovesciamento e dove si produce, perché diversamente c’è il rischio di fraintendere tutto il cantico e con esso le beatitudini evangeliche che sono qui anticipate quasi con le stesse parole.

Guardiamo alla storia: che cosa è accaduto, di fatto, quando ha preso a realizzarsi l’avvenimento cantato da Maria? C’è forse stata una rivoluzione sociale ed esterna, per cui i ricchi sono, di colpo, impoveriti e gli affamati sono stati saziati di cibo? C’è stata forse una più giusta distribuzione dei beni tra le classi? No.

Forse che i potenti sono stati rovesciati materialmente dai troni e gli umili innalzati? No;

Irod a continuat să fie numit „cel Mare” și Maria și Iosif au fost nevoiți să fugă în Egipt din cauza lui.
Se dunque quello che ci si aspettava era un cambiamento sociale e visibile, c’è stata una smentita totale da parte della storia.

Deci unde s-a întâmplat acea inversare? (Pentru că s-a întâmplat!).

È accaduto nella fede! Si è manifestato il regno di Dio e questa cosa ha provocato una silenziosa, ma radicale rivoluzione.

Come se si fosse scoperto un bene che, di colpo, ha svalutato la moneta corrente.

Bogatul arată ca un om care a economisit o sumă mare de bani, dar noaptea a fost o devalorizare sută la sută și dimineața s-a trezit ca un sărac nenorocit.

I poveri e gli affamati, al contrario, sono avvantaggiati, perché sono più pronti ad accogliere la nuova realtà, non temono il cambiamento; hanno il cuore pronto.

Răsturnarea cântată de Maria este de același tip – spuneam – ca cea proclamată de Isus cu Fericirile și cu pilda bogatului.
Maria parla di ricchezza e povertà a partire da Dio; ancora una volta, parla “coram Deo”, prende come misura Dio, non l’uomo. Stabilisce il criterio “definitivo”, escatologico.

Dire dunque che si tratta di un rovesciamento avvenuto “nella fede”, non significa dire che esso è meno reale e radicale, meno serio, ma che lo è infinitamente di più.

Acesta nu este un desen creat de valul de pe nisipul mării pe care valul următor îl șterge.

Avem de-a face cu o bogăție veșnică și cu o sărăcie la fel de veșnică.

Magnificatul de pe gura Bisericii

Sant’Ireneo, commentando l’Annunciazione, dice che “Maria, piena di esultanza, gridò profeticamente in nome della Chiesa: “L’anima mia magnifica il Signore” .

Maria è come la voce solista che intona per prima un’aria che deve essere poi ripetuta dal coro. È questa una pacifica convinzione della Tradizione. Anche Origene la fa sua: “È per costoro (cioè per quelli che credono) che Maria magnifica il Signore”15.

Vorbește și el despre o „profeție a Mariei”, cu privire la Magnificat16.

Aceasta înseamnă expresia „Figura Mariei a Bisericii” (typus Ecclesiae), folosită de Părinți și acceptată de Conciliul Vatican II (cf. LG 63).

Dire che Maria è “figura della Chiesa” significa dire che ne è la personificazione, la rappresentazione in forma sensibile di una realtà spirituale; significa dire che è modello della Chiesa.

Ea este o figură a Bisericii și în sensul că în persoana ei se realizează, de la început și perfect, ideea de Biserică; că ea constituie, sub capul care este Hristos, membrul principal și primele roade.
Ma cosa vuol dire qui “Chiesa” e al posto di quale Chiesa Ireneo dice che Maria intona il Magnificat? Non al posto della Chiesa nominale, ma della Chiesa reale, cioè non della Chiesa in astratto, ma della Chiesa concreta, delle persone e delle anime che compongono la Chiesa.

Magnificatul nu trebuie doar să fie recitat, ci să fie trăit, să fie făcut al nostru de fiecare dintre noi; este cântarea „noastră”. Când spunem: „Sufletul meu îl mărește pe Domnul”, acel „al meu” trebuie luat în sens direct, nu raportat.
Sia in ciascuno – scrive sant’Ambrogio – l’anima di Maria per magnificare il Signore, sia in ciascuno lo spirito di Maria per esultare in Dio […].

Căci, dacă după trup numai unul este mama lui Hristos, după credinţă toate sufletele nad pe Hristos; de fapt, fiecare primește în sine Cuvântul lui Dumnezeu.
În lumina acestor principii, să încercăm acum să aplicăm cântarea Mariei la noi înșine - la Biserică și la suflet, și să vedem ce trebuie să facem pentru a „semăna” Maria nu numai în cuvinte, ci și în fapte.

O școală de conversie evanghelică

Là dove Maria proclama il rovesciamento dei potenti e dei superbi, il Magnificat ricorda alla Chiesa qual è l’annuncio essenziale che deve proclamare al mondo. Le insegna a essere anch’essa “profetica”.

Biserica trăiește și pune în aplicare cântarea Fecioarei atunci când ea repetă împreună cu Maria: „El a doborât pe cei puternici, i-a trimis pe cei bogați cu mâinile goale!”, și o repetă cu credință, deosebind această veste de toate celelalte declarații care ea are, de asemenea, dreptul de a face, în chestiuni de dreptate, pace, ordine socială, ca interpret calificat al legii naturale și păzitor al poruncii lui Hristos a iubirii frățești.
Dacă cele două perspective sunt distincte, ele nu sunt însă separate și fără nicio influență reciprocă.

Dimpotrivă, anunțul de credință a ceea ce a făcut Dumnezeu în istoria mântuirii (care este perspectiva în care este plasat Magnificatul) devine cel mai bun indiciu a ceea ce trebuie să facă omul, la rândul său, în propria sa istorie umană și, într-adevăr, a ceea ce însăși Biserica are sarcina de a face, în virtutea carității pe care trebuie să o aibă și pentru cei bogați, în vederea mântuirii lui.

Mai mult decât „o incitare de a-i doborî pe cei puternici de pe tronurile lor pentru a-i ridica pe cei smeriți”, Magnificatul este un avertisment sănătos adresat celor bogați și puternici cu privire la pericolul teribil pe care îl alergă, exact ca, în intențiile lui Isus, pilda lui Isus. omul bogat va fi .

Quello del Magnificat non è dunque l’unico modo di affrontare il problema, oggi così sentito, di ricchezza e povertà, fame e sazietà; ce ne sono altri anch’essi legittimi che partono dalla storia, e non dalla fede, e ai quali giustamente i cristiani danno il loro appoggio e la Chiesa il suo discernimento.

Însă această cale evanghelică este ceea ce Biserica trebuie să vestească întotdeauna tuturor ca mandat specific al ei și cu care trebuie să sprijine efortul comun al tuturor oamenilor de bunăvoință.

Esso è universalmente valido e sempre attuale.

Dacă prin ipoteză (vai, departe!) a existat un timp și un loc în care nu mai existau nedreptăți sociale și inegalități între oameni, ci toți erau bogați și mulțumiți, asta nu înseamnă că Biserica ar trebui să înceteze să mai proclame acolo, cu Maria. , că Dumnezeu îi trimite pe cei bogați cu mâinile goale.

Într-adevăr, ar trebui să o proclame acolo cu și mai multă forță.

Magnificatul este relevant în țările bogate, nu mai puțin decât în țările lumii a treia.
Există planuri și aspecte ale realității care nu pot fi văzute cu ochiul liber, ci doar cu ajutorul unei lumini speciale: fie cu raze infraroșii, fie cu raze ultraviolete.

L’immagine ottenuta con questa luce speciale è molto diversa e sorprendente per chi è abituato a vedere quello stesso panorama alla luce naturale.

La Chiesa possiede, grazie alla parola di Dio, un’immagine diversa della realtà del mondo, l’unica definitiva, perché ottenuta con la luce di Dio e perché è quella stessa che ha Dio.

Essa non può occultare tale immagine.

Într-adevăr, trebuie să o răspândească, fără să obosească vreodată, să o facă cunoscută oamenilor, pentru că destinul lor etern este în joc.

È l’immagine che alla fine resterà quando sarà passato “lo schema di questo mondo”.

Faceți-o cunoscute, uneori, prin cuvinte simple, directe și profetice, precum cele ale Mariei, pe măsură ce se spune lucrurile de care este intim și calm convins.

Și asta chiar cu prețul de a părea naiv și deconectat în fața opiniei dominante și a spiritului vremii.
Apocalipsa ne oferă un exemplu al acestui limbaj profetic, direct și curajos, în care adevărul divin este pus împotriva opiniei umane: „Tu spui [și acest „tu” poate fi o singură persoană, așa cum poate fi o întreagă societate]: „ Sunt bogat, m-am îmbogățit; Nu am nevoie de nimic!”, dar nu știi că ești nefericit, nenorocit, sărac, orb și gol” (Ap 3, 17).

In una celebre favola di Andersen, si parla di un re a cui è stato fatto credere, da lestofanti, che esiste una stoffa meravigliosa che ha la prerogativa di essere invisibile agli sciocchi e inetti e visibile solo ai savi.

Firește, el este primul care nu o vede, dar îi este frică să o spună, de teamă să nu treacă drept unul dintre proști, la fel și toți slujitorii lui și tot poporul.

Regele defilează pe străzi fără nimic pe picioare, dar toată lumea, pentru a nu se da deoparte, se preface că admiră frumoasa rochie, până când se aude vocea mică a unui copil care strigă în mulțime: „Dar regele e gol!”. , rupand vraja, si toata lumea are in sfarsit curajul sa recunoasca ca acea rochie celebra nu exista.

La Chiesa deve essere come la vocina di quel bambino, la quale, a un certo mondo tutto infatuato delle proprie ricchezze e che induce a ritenere pazzo e sciocco chi mostra di non credere in esse, ripete, con le parole dell’Apocalisse: “Tu non sai di essere nudo!”.

Vedem aici cum Maria, în Magnificat, cu adevărat „vorbește profetic pentru Biserică”: ea a fost prima, pornind de la Dumnezeu, care a scos la iveală marea sărăcie a bogățiilor acestei lumi.

Numai Magnificatul justifică titlul de „Steaua evanghelizării” pe care Sfântul Paul al VI-lea l-a atribuit Mariei în „Evangelii Nuntiandi”.

Magnificatul, chemarea la convertire

Sarebbe fraintendere completamente questa parte del Magnificat che parla dei superbi e degli umili, dei ricchi e degli affamati, se la confinassimo solo nell’ambito delle cose che la Chiesa e il credente devono predicare al mondo.

Aici nu avem de-a face cu ceva ce trebuie doar propovăduit, ci cu ceva care trebuie în primul rând practicat. Maria poate proclama fericirea celor smeriți și a celor săraci pentru că ea însăși este printre cei smeriți și săraci.

Inversarea pe care o preconizează trebuie să aibă loc în primul rând în inima celor care repetă Magnificatul și se roagă cu el. Dumnezeu – spune Maria – i-a răsturnat pe cei mândri „în gândurile inimii lor”.
Brusc, discursul este dus din exterior spre interior, de la discuții teologice, în care toată lumea are dreptate, până la gânduri ale inimii, în care toți greșim.

L’uomo che vive “per se stesso”, il cui Dio non è il Signore, ma il proprio “io”, è un uomo che si è costruito un trono e vi siede sopra dettando legge agli altri.

Ora Dio – dice Maria – rovescia questi tali dal loro trono; mette a nudo la loro non-verità e ingiustizia.

Există o lume interioară, alcătuită din gânduri, voințe, dorințe și patimi, din care - spune Sfântul Iacob - vin războaiele și certurile, nedreptățile și abuzurile care sunt în mijlocul nostru (cf Iac 4, 1) și până nu se începe prin a vindeca această rădăcină, nimic nu se schimbă cu adevărat în lume și dacă ceva se schimbă este să reproducem, la scurt timp după aceea, aceeași situație ca înainte.

Come ci raggiunge da vicino il cantico di Maria, come ci scruta a fondo e come mette davvero “la scure alla radice”!

Ce nebunie și neconcordanță ar fi dacă în fiecare zi, la Vecernie, aș repeta, împreună cu Maria, că Dumnezeu „a doborât pe cei puternici de pe tronurile lor” și între timp aș continua să tânjesc la putere, la un loc mai înalt, la promovare umană, la carieră de avansare și-ar pierde pacea dacă ar fi întârziat să sosească; dacă în fiecare zi aș proclama, împreună cu Maria, că Dumnezeu „i-a trimis pe cei bogați cu mâinile goale” și între timp îmi doream neîncetat să mă îmbogățesc și să stăpânesc tot mai multe lucruri și tot mai rafinate; dacă aș prefera să fiu cu mâna goală înaintea lui Dumnezeu, mai degrabă decât cu mâna goală înaintea lumii, gol de bunurile lui Dumnezeu, decât gol de bunurile acestei lumi.

Ce nebunie ar fi pentru mine dacă aș continua să repet, împreună cu Maria, că Dumnezeu „se uită spre cei smeriți”, că se apropie de ei, ținându-i la distanță pe cei mândri și bogați în toate, și atunci am fost una dintre cei care fac exact invers.

Tutti i giorni – ha scritto Lutero commentando il Magnificat – dobbiamo constatare che ognuno si sforza di elevarsi al di sopra di sé, a una posizione d’onore, di potenza, di ricchezza, di dominio, a una vita agiata e a tutto ciò che è grande e superbo.

E ognuno vuole stare con tali persone, corre loro dietro, le serve volentieri, ognuno vuol partecipare alla loro grandezza […].

Nessuno vuole guardare in basso, dove c’è povertà, vituperio, bisogno, afflizione e angoscia, anzi tutti distolgono lo sguardo da una tale condizione.

Toată lumea fuge de oamenii atât de încercați, îi evită, îi lasă în pace, nimeni nu se gândește să-i ajute, să-i ajute și să-i facă și ei să devină ceva: trebuie să rămână jos și disprețuiți.

Dumnezeu – ne amintește Maria – face contrariul: îi ține la distanță pe cei mândri și îi ridică pe cei smeriți și smeriți; este mai dispus să fie cu cei nevoiași și flămânzi care îl bombardează cu rugăminți și cereri, decât cu cei bogați și mulțumiți care nu au nevoie de el și nu-i cer nimic.

Făcând aceasta, Maria ne îndeamnă, cu dulceață maternă, să-L imităm pe Dumnezeu, să facem alegerea Lui a noastră.

Ne învață căile lui Dumnezeu Magnificatul este cu adevărat o școală minunată de înțelepciune evanghelică.

O școală de conversie continuă.
Come tutta la Scrittura, esso è uno specchio (cf Gc 1, 23) e sappiamo che dello specchio si possono fare due usi molto diversi.

Lo si può usare rivolto verso l’esterno, verso gli altri, come specchio ustorio, proiettando la luce del sole verso un punto lontano fino a incendiarlo, come fece Archimede con le navi romane, oppure lo si può usare tenendolo rivolto verso di sé, per vedere in esso il proprio volto e correggerne i difetti e le brutture.

Sfântul Iacob ne îndeamnă să o folosim mai presus de toate în acest al doilea mod, să ne punem „în focus”, înaintea altora.
“La Scrittura – diceva san Gregorio Magno – cresce a forza di essere letta” . Lo stesso avviene del Magnificat, le sue parole sono arricchite, non consunte, dall’uso.

Prima di noi schiere di santi o di semplici credenti hanno pregato con queste parole, ne hanno assaporato la verità, messo in pratica il contenuto.

Pentru comuniunea sfinților în trupul mistic, tot acest imens patrimoniu adera acum la Magnificat. E bine să te rogi așa, în cor, cu toți oamenii care se roagă ai Bisericii.

Dumnezeu îl ascultă așa.
Per entrare in questo coro che attraversa i secoli, basta che noi intendiamo ripresentare a Dio i sentimenti e il trasporto di Maria che per prima lo intonò “in nome della Chiesa”, dei dottori che lo commentarono, degli artisti che lo musicarono con fede, dei pii e degli umili di cuore che lo vissero.

Datorită acestui cântări minunat, Maria continuă să-L mărească pe Domnul pentru toate generațiile; vocea ei, ca a unei corifee, o susține și o poartă pe cea a Bisericii.
O persoană care se roagă în psaltire îi invită pe toți să i se alăture, spunând: „Mărește cu mine pe Domnul” (Ps 34:4).

Maria ripete ai suoi figli le stesse parole. Se posso osare interpretare il suo pensiero, il Santo Padre, nel giorno del suo Giubileo sacerdotale, rivolge a tutti noi lo stesso invito: “Magnificate il Signore con me”.

Și noi, Sfinția Voastră, promitem că o vom face.

Predici către Casa Papală al Tatălui Raniero Cantalamessa