Dificultăți de respirație

Meditație pe dealuri abrupte și dificultăți de respirație

Deal

Începutul plimbării, pe dealuri, este simplu.

Încă ești prins de fulgerările compasiunii, toată lumea te îmbrățișează, ești încă năucit de durere, densă și mohorâtă și nu poți privi dincolo de acea cortină de fum, care îți învăluie viața pentru moment.

Ești convins că vei reuși, vii cu multe planuri pentru mâine, te gândești și te gândești la trecut cu un picior în viitor, dar mai devreme sau mai târziu dealul va lăsa loc greutăților muntelui.

Simți deja că ți se scurtează respirația: în fiecare zi atingi marmura rece și simți că vei rămâne atașat de ea și vei fi atât de sigur că viața ta se va elibera de acea grea și de netrecut povară a doliu, a pierderii ta fiul. Te vei îngropa cu el și astfel se vor sfârși toate necazurile tale.

Dacă ar fi atât de simplu.

Munte

Și între timp urcușul devine din ce în ce mai abrupt, muntele se arată în toată splendoarea lui puternică și apăsătoare.

Într-un moment de veghe din torpora cotidiană îți dai seama că există supraviețuitori, acolo este fiica ta cea mică, care acum este mai mare, este unică, este și singură. Este ușor să-ți pierzi echilibrul acum. Natura statică a structurii s-a schimbat, echilibrele s-au schimbat, trebuie să ne mișcăm cu universul înconjurător.

Și îți dă putere, acea mică forță care îți permite să-ți miști membrele pentru o altă zi, sperăm că pentru următoarea.

Respirația devine scurtă, mușchii nu pot face față efortului, creierul este dezorientat.

Patul devine a doua ta casă, canapeaua te învăluie în colacurile ei învolburate, rețelele de socializare te orbiesc cu știrile lor pestrițe și inutile, te anesteziază, îți oferă acele mici momente în care devii parte din alte familii, alte probleme, de alte realitati, poate fumurie, cu siguranta inexistente.

Creierul este zbuciumat, bătăile inimii își pierd sonoritatea: spațiul din jurul tău se rotește cu viteza unei mașini de spălat stricate.

Unde sunt, cine sunt?

te suna sotul tau, te suna sotia ta, te suna fiica ta, te suna soacra ta, te suna mama te cheamă: toată lumea te vrea, dar nimeni nu are grijă acolo mână. Nimeni nu-ți oferă niciun moment din timpul lor.

Vocea ta, mâna ta

„Aici, sunt eu” … cine ești, unde ești?

„Bună tată, salut mama. Sunt a ta fiul. Sunt aici, sunt mereu aici, mereu am fost aici și mereu voi fi, lângă tine. Nu mă vezi pentru că nu te uiți; nu mă auzi pentru că se aude prea mult zgomot de tăcere. Închide ochii și mă vei vedea. Deschide-ți inima și mă vei auzi. Luminează-ți sufletul și ne vom atinge din nou, și din nou.„

Te văd, te aud, te îmbrățișez, ne pasă mână.

Asta e viata.