Leggi e ascolta poesia Tienimi quel posto Dio mio.

rezumat

Carissimi prieteni la poezie în seara asta, foarte dulce, vorbește despre o relație confidențială cu zeu în care autorul îi cere să-i acorde un loc în eternitate.

Fosse anche l’ultimo posto, ma essere lì nell’eternità, non per i meriti ma per l’amore che ha donato, e per l’immensa milă de zeu.

ține locul ăsta pentru mine, Doamne — ține acel scaun pentru mine Doamne

Citește-l cu mine

Ține locul ăsta pentru mine, Dumnezeule meu – Eric Pearlman*

Salvează-mă pe ultimul loc, Doamne.

Ceea ce nu atrage prea mult atenția,
în partea de jos a mesei,
mai aproape de ospătari decât de sărbătoriţi.

Pentru că nu știu să fiu cu oameni importanți.
Nu știu cum să câștig.
Nu sunt capabil să petrec ca ceilalți.

Salvează-mă pe ultimul loc, Doamne.
Ceea ce nimeni nu întreabă.

Jos, în spatele autobuzului șocat
purtând navetiștii milei
ogni giorno dal Păcat al Pardon.

Salvează-mă pe ultimul loc, Doamne.
Cel din spatele liniei.

Îmi voi aștepta rândul
și nu voi protesta dacă vreun bătăuș
va trece pe lângă mine.

Salvează-mă pe ultimul loc, Doamne.
Pentru mine va fi perfect
pentru că o vei alege.

voi fi confortabil
și nu va trebui să-mi fie rușine de toate greșelile mele.
Va fi locul meu.

Va fi locul pentru oameni ca mine.
Dintre cei care ajung ultimii,
și aproape întotdeauna târziu,
dar ei vin,
cascasse il lume.
Ține locul acela pentru mine, Dumnezeule.

Cosa ne pensate? A me, è piaciuta tantissimo; in queste cuvinte ho ritrovato quello che ogni sera, prima di dormire, chiedo a Dio. Di donarmi, per Sua misericordia, un posticino nell’Eternità, per poter godere della presenza del mio meraviglioso înger.

Buonanotte

*Eric Pearlman s-a născut la Budapesta la 22 aprilie 1955 din Tată tedesco și mamă italiana.

A causa della repressione sovietica del 1955 la familie Pearlman fugge con un gruppo di profughi dapprima a Vienna, quindi a Venezia e infine a Torino.

În capitala piemontezei, Pearlmans găsesc o anumită stabilitate. Eric își începe educația culturală la o vârstă foarte fragedă, dar nu va fi niciodată înscris în școli publice sau private.

Mama însăși este cea care se ocupă de formarea ei însoțind fiul in biblioteca, a teatro e al cinema. All’età di 16 anni Eric si trasferisce a Monaco dai nonni paterni. Frequenta lezioni universitarie ma senza mai iscriversi. A Monaco trascorre anni ricchi di stimoli culturali.

Nel 1975 vive una profonda criză esistenziale. Torna a Torino dai genitori e poi si aggrega ad un gruppo di Rom.

Există puține știri despre anii „țiganilor” și Pearlman însuși nu a vrut niciodată să vorbească despre asta. În 1980 s-a întors la Monaco și a adunat într-o antologie câteva poezii care nu au găsit calea publicării.